Ministerul Afacerilor Externe acordă bursa anuală „Ierunca-Lovinescu” pentru studenții români în Franța. Bursa, în valoare de 500 euro lunar, se atribuie pe o perioadă de stagiu de 10 luni consecutive.
Potrivit Regulamentului de concurs, pe parcursul stagiului, studentul bursier elaborează o lucrare de cercetare într-unul din domeniile:
– constituirea, evaluarea și conservarea patrimoniului emigrației românești;
– studierea documentelor privitoare la exilul românesc;
– cercetarea exilului românesc, ca parte a rezistenței intelectuale din anii dictaturii și opresiunii comuniste, în contextul european de dinaintea și de după căderea comunismului;
– studierea moștenirii culturale Ierunca-Lovinescu și a importanței acesteia pentru spațiul cultural francez și european;
– studierea influențelor pe care exilul românesc în Franța le-a exercitat asupra mișcării intelectuale din România și din diaspora românească;
- cercetarea contribuției diasporei la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc.
Candidații pot propune și alte teme de cercetare, circumscrise obiectivelor bursei. Documentația necesară concursului pentru obținerea bursei include:
– cerere de înscriere (model, mai jos);
– copie act de identitate (C.I. sau pașaport);
– dovada efectuării de studii (licență, masterat, doctorat) în „litere sau științe sociale”, în Franța;
– curriculum vitae;
– scrisoare de intenție, cu motivația solicitării bursei și portofoliul științific;
– proiectul lucrării de cercetare.
Dosarele de candidatură se trimit fie în format electronic pe adresa de e-mail a Ambasadei României în Franța, paris@mae.ro, până la data de 2 iulie 2021, fie prin poștă sau se depun personal la sediul Ambasadei României în Franța (adresă: 5, Rue de l’Exposition, 75007 Paris) sau la sediul Ministerului Afacerilor Externe (adresă: Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință, Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1, cod 011822, București) până la data de 2 iulie 2021 (data poștei).
Textul Regulamentului de concurs: https://paris.mae.ro/sites/paris.mae.ro/files/o_1182-2628_mae-mc_regulament_burse_ierunca_lovinescu.pdf
Pentru detalii, puteți contacta Ambasada României la Paris la adresa paris@mae.ro, cu mențiunea la subiectul mesajului: Concursul de bursă „Ierunca-Lovinescu” 2021.
Calendar de concurs
Etape |
Termen limită |
1. Depunerea dosarelor de candidatură | 2 iulie 2021 |
2. Evaluarea dosarelor de candidatură | 19 iulie 2021 |
3. Anunțarea rezultatelor | 20 iulie 2021 |
4. Depunerea contestațiilor | 23 iulie 2021 |
5. Anunțarea rezultatelor analizării contestațiilor | 30 iulie 2021 |
MODEL Cerere de înscriere
Domnule ministru/Domnule ambasador,
Subsemnatul(a), ……………………………., student(ă) al/a Universității……………………………, Facultatea de…………………………, domeniul/specializarea..……………………… în anul ………, nr. de înmatriculare școlară ……………..…………., C.I./pașaport seria/nr. .………………………, vă rog să binevoiți a-mi aproba înscrierea la concursul pentru atribuirea bursei „Ierunca-Lovinescu”, acordată de Ministerul Afacerilor Externe, pentru anul universitar 2021/2022.
Expunere de motive……………………………………………………………………………………………………….
În susținerea solicitării, anexez următoarele documente:……………………………………………………..
Am luat la cunoștință de condițiile de acordare a bursei prevăzute în Regulament.
Data Semnătura