Compania de Apă Oltenia a semnat, miercuri, un contract de dezvoltare a rețelei de canalizare în partea de est a Craiovei. Acesta se va realiza cu ajutorul fondurilor europene prin proiectul CL 01 – Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Est a Municipiului Craiova.

Investițiile care se vor face în baza acestui contract vizează lucrări în cartierele Bariera Vâlcii, Drumul Apelor, Plaiul Vulcănești, Valea Roșie – unde se extinde rețeaua de alimentare cu apă a cartierului ANL, dar și în Craiovița Nouă, 1 Mai, zona de la Podul Consul până la Niela. Practic, având în vedere că pe zona de Vest a Craiovei se lucrează deja, întreg municipiul va deveni un mare șantier.

Licitația a fost câștigată de ASOCIEREA S.C. DSE CONSULTING S.R.L. – S.C. THERMAL PIPES SOLUTIONS S.R.L. – S.C. UTALIM S.A., la o valoare de 82.611.548,26 Lei, fără TVA. Lucrările aferente contractului „DJ-CL-01 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Est a Municipiului Craiova”, cuprind extinderea rețelei de alimentare cu apă în cartierul ANL din Valea Roșie pe o lungime de 1.858 metri, reabilitarea rețelei de alimentare cu apă pe o lungime totală de 7.327 metri, extinderea rețea de canalizare pe o lungime de 29.746 metri, incluzând 1.991 racorduri și 833 cămine de vizitare, reabilitarea rețeței de canalizare pe o lungime de 24.380 metri, incluzând 1.429 racorduri și 865 cămine de vizitare, dar și construcția unui număr de 5 stații noi de pompare a apei uzatei (și conductele de refulare aferente), precum și reabilitarea stațiilor de pompare a apei uzate din Craiovița Nouă și 1 Mai.

Contractul include lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune a acestora, dar și remedierea eventualelor defecte apărute în perioada de garanție. Durata de execuție a lucrărilor și de punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 de  luni, iar Perioada de Garanție este de 36 de luni.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a declarat mulțumită de ritmul în care se lucrează pe partea de Vest a municipiului, întrucât este prezentă des pe șantier, și așteaptă aceeași mobilizare din partea câștigătorilor licitației, fiind vorba despre aceeași asociere de firme: „Este o zi foarte bună pentru Craiova. Deja se lucrează pe partea de Vest a municipiului, iar acum s-a semnat contractul pentru partea de Est, care cuprinde cartierele 1 Mai, Valea Roșie, Bariera Vâlcii, Aleile Șimnic, Plaiul Vulcănești, Drumul Muntenilor, practic, toate zonele care nu au canalizare. Mai sunt câteva străzi care nu au fost prinse în proiect pentru că nu erau în domeniul public în anul 2015, însă pe acestea Compania de Apă Oltenia va introduce canalizare cu forțe proprii, astfel ca, la finalul proiectului, întreg municipiul Craiova să beneficieze de canalizare”.

„Vreau să vă asigur și eu că, la finalizarea lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului, toată Craiova va fi conformată la canalizare. Pe străzile care au ajuns în domeniul public după anul 2015 și nu au canalizare, investițiile se vor face din fonduri proprii ale Companiei de Apă Oltenia, astfel că nu va rămâne nici o zonă neacoperită. A durat ceva mai mult să semnăm cele două contracte pe Craiova pentru că am fost nevoiți să reluăm licitațiile. În prima fază au lipsit firmele puternice, care să aibă toate documentele și experiența necesară unor lucrări de asemenea anvergură. Acum sperăm ca, într-o lună, o lună și jumătate, după ce obțin toate autorizațiile, antreprenorii să demareze lucrările și pe partea de Vest. Ne-au dat asigurări că se va intra în forță, pe mai multe străzi, astfel încât să se finalizeze câte un cartier, pentru ca deranjul provocat cetățenilor să fie cât mai mic”, a declarat, la rândul său, directorul general al Companiei de Apă Oltenia.

Contractul de lucrări semnat astăzi în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020 – care are o valoare totală de peste 445 milioane euro -, nu este singurul ce vizeză Craiova. Lucrările sunt în plină desfășurare la alte două, respectiv cel care prevede montarea a peste 1000 cămine de apometru complet echipate și peste 22.000 de apometre cu citire la distanță și la reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona de Est a municipiului Craiova. Peste 100 milioane de euro din fondurile proiectului merg către Craiova, pentru a asigura un grad cât mai mare de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul anului 2023.

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !