Centrele de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Militar “Dr. Ștefan Odobleja” Craiova vor avea program 24/7. Prioritate vor avea persoanele aflate pe listele de vaccinare, iar cei care se prezintă suplimentar vor fi trecuți pe o listă suplimentară. În plus, aceștia vor trebui să completeze declarația pe proprie răspundere pentru deplasare la centrul de vaccinare.
În primele 90 minute de la debutul activității, peste 60 persoane se vaccinaseră cu Pfizer.
“Sunt încântat că mulți dintre craioveni au venit să se vaccineze încă de dimineață, semn că aceștia se gândesc la sănătatea lor, dar și a semenilor noștri. Este important să ne imunizăm cu toții pentru a scăpa de această pandemie, să revenim la viețile noastre normale, să ne bucurăm de prezența celor dragi în fiecare zi, să putem să ne vizităm prietenii, să ne strângem în brațe părinții. Este un îndemn pe care îl adresez tuturor doljenilor”, a precizat Nicușor Roșca, prefectul județului Dolj.
Subprefecții județului Dolj, Flavius Sirop și Iustin Dumitrescu, au vizitat centrele de vaccinare organizate în unitățile militare din municipiul Craiova.