Parlamentul a aprobat trei legi privind punerea în aplicare a sistemului de resurse proprii ale UE, deschizând calea pentru reforma acestuia și introducerea de noi surse de venituri ale UE.
Eurodeputații au adoptat joi un regulament de punere în aplicare și două regulamente operative. Ele prevăd metodele care trebuie să fie folosite pentru a colecta sau pune la dispoziție resurse proprii specifice, care constituie venituri la bugetul Uniunii. Cele trei acte legislative funcționează în paralel cu importanta Decizie privind resursele proprii (DRP), aprobată de Parlament în septembrie și de Consiliu în decembrie 2020. Statele membre ale Uniunii sunt pe cale de a ratifica decizia. 13 țări din 27 o ratificaseră deja până pe 18 martie (mai multe informații aici).
Regulamentele aprobate includ dispoziții referitoare la calcularea și simplificarea veniturilor Uniunii, gestionarea fluxurilor de numerar și drepturile de monitorizare și inspecție. Reglementările sunt necesare pentru ca partea de venituri reformată a bugetului UE să funcționeze în continuare fără probleme.
După ce toate statele membre ratifică DRP, pachetul adoptat azi se va aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2021. El va introduce noua taxă pe materialele plastice. Este vorba de prima dintre noile surse de venituri care vor fi introduse până în 2026. Decizia privind resursele proprii va permite Uniunii să împrumute 750 de miliarde de euro pentru planul de redresare „Next Generation EU”.
José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia) a precizat că „Parlamentul European este din nou instituția care dă tonul. Prin aprobarea acestui pachet, ne asigurăm că sistemul de resurse proprii al Uniunii ne va ajuta să punem în practică planul de redresare „Next Generation EU” imediat ce statele membre ratifică DRP. Votul de azi ne reamintește că trebuie să acționăm rapid și decisiv pentru a demara procesul de redresare.”
La rândul său, Valérie Hayer (RENEW, Franța) este de părere că, „încă o dată, Parlamentul reacționează rapid pentru a concretiza planul de redresare. Îndemnăm acum toate statele membre să-l ratifice cât mai rapid posibil. Nu ne putem permite nicio întârziere. De asemenea, acordul de rambursare încheiat în decembrie obligă Comisia să propună o taxă digitală a Uniunii în iunie, indiferent de situația de la nivelul OCDE.”
Rezultatele voturilor
Regulamentul privind resursele proprii bazate pe deșeurile de ambalaje din plastic – 540 de voturi pentru, 109 împotrivă și 38 abțineri
Măsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii – 560 de voturi pentru, 48 împotrivă și 82 abțineri
Colectarea resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată – 552 de voturi pentru, 69 împotrivă și 67 abțineri
În timpul negocierilor privind bugetul pe termen lung al Uniunii pe perioada 2021-2027 („Cadrul Financiar Multianual”), eurodeputații au obținut o foaie de parcurs obligatorie din punct de vedere juridic pentru a introduce noi surse de venituri ale Uniunii. Cele trei etape ale foii de parcurs pentru resursele proprii sunt următoarele:
Prima etapă (2021): în ianuarie 2021 se introduce o contribuție pentru materiale plastice, iar până în iunie se vor prezenta noi propuneri legislative referitoare la un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, o taxă digitală și sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii;
A doua etapă (2022 și 2023): Consiliul va delibera cu privire la aceste noi surse de venituri cel târziu până la 1 iulie 2022, în vederea introducerii lor până la 1 ianuarie 2023;
A treia etapă (2024-2026): până în iunie 2024, Comisia va propune resurse proprii noi suplimentare, care ar putea include o taxă pe tranzacțiile financiare și o contribuție financiară din partea sectorului corporativ sau o nouă bază fiscală comună a societăților. Consiliul va delibera cu privire la aceste noi surse de venituri ale Uniunii cel târziu până la 1 iulie 2025, în vederea introducerii lor până la 1 ianuarie 2026.