Cele șase sindicate din cadrul MAI (DECUS. SIDEPOL, ROPOL, MERIDIAN, UNIPOL, SPD) vor continua protestele zilele următoare. După pichetarea sediilor prefecturilor, acum a venit rândul Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne.
Ca și la precedentele proteste de la Craiova și Suceava, aceștia militează împotriva înghețării sporurilor si salariilor bugetarilor; împotriva eliminarii decontării serviciilor turistice; precum și față de neindexarea pensiilor de serviciu pentru militari, conform ultimelor ordonanțelor de urgență emise în acest sens.
„Ca element de noutate faţă de protestele initiate anterior, organizaţiile semnatare ale protocolului de colaborare intenţionează să aibă un dialog cu conducerea celor două instituţii pichetate, având în vedere faptul că a fost stabilit bugetul pe anul 2021 pentru Ministerul Afacerilor Interne, cunoscându-se dimensionarea acestuia pe categorii de cheltuieli și luând în considerare obiectivele propuse și comunicate organizațiilor sindicale în 14 ianuarie 2021”, se precizează într-un comunicat SIDEPOL.
La cele două actiuni de protest organizate, vor participa poliţisti din judeţele Dolj, Olt, Bacău, Dâmboviţa, Caraş Severin, Sibiu, Bucureşti, Constanţa, Ilfov, Tulcea, cât şi rezervişti M.A.I., cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind numărul participanţilor, distanţarea socială şi măsurile de protecţie impuse de autorităţi pe timpul stării de alertă.