Șapte studenţi ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” şi-au început stagiul de practică, săptămâna trecută, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi. Studenții pompieri îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea unui ofițer din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, desemnat tutore profesional. Tinerii vor desfăşura stagiul de practică operativă în subunitate, iar studentul din anul IV de studiu va efectua și o sesiune practică de prevenire sub coordonarea unui ofiţer specialist din cadrul Inspecţiei de Prevenire.
Studenţii aflaţi în primul an pot încadra funcţia de servant, cei din anii II, III şi IV vor dubla persoanele aflate pe funcţiile de comandant de echipaj, şef gardă de intervenţie, respectiv locțiitor al comandantului unității sau inspector de prevenire.
Prin parcurgerea orelor de practică, studenţii îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele şi abilităţile, urmând a desfăşura misiuni alături de pompierii profesionişti şi de a participa la intervenţii, sub stricta şi directa coordonare a tutorelui. Ei vor fi angrenați în activități care nu le vor pune în pericol viața sau integritatea corporală.
Practica este o disciplină obligatorie, care urmăreşte consolidarea elementelor de competenţă: cunoştinte, deprinderi şi atitudini, ce se va încheia în data de 12 martie 2021, cu o apreciere de serviciu, însoţită de un raport de evaluare a activității.