Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 23.02.2021, al doilea contract de achiziție echipamente în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre DJ-PR-02 Procurare și furnizare echipamente. 

Contractul DJ-PR-02 Procurare și furnizare echipamente, în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, a fost adjudecat de S.C. GRĂDINARIU TRUCKS SOLUTIONS S.R.L., la o valoare de 7.749.000,00 Lei (fără TVA).

Societatea câștigătoare va livra Companiei de Apă Oltenia două autocurățitoare mici, o autocurățitoare mare, un autolaborator de inspectie CCTV și un excavator aspirator cu miniexcavator adițional.

Conform contractului, reprezentanții firmei se vor ocupa de furnizarea utilajelor necesare desfășurării activităților curente ale Operatorului Regional S.C. Compania de Apa Oltenia S.A., montaj (după caz), punerea în funcțiune, instruirea personalului, asistență tehnică, întreținere și reparații în perioada de garanție.

Durata contractului este de 32 de luni, din care 8 luni furnizare, montaj și punere în funcțiune a echipamentelor și 24 de luni perioada de garanție.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori. Acestea sunt împărțite în 22 contracte de execuție lucrări și 5 contracte de furnizare echipamente.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !