Polițiștii au ieșit, din nou, la proteste în Piața Prefecturii din Craiova. Astfel, peste 30 de ofițeri de Poliție Penitenciară din Penitenciarul Pelendava, afiliați la Federația PUBLISIND, și-au strigat nemulțumirea sub geamurile reprezentantului Guvernului în Teritoriu. Printre cele reclamate se află inechitatile salariale din sistemul public. Polițiștii cer aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, pentru un salariu minim corelat cu cresterea preturilor de consum precum si pentru conditii  decente de  munca!

„Suntem bugetari iar acesta nu trebuie sa fie un stigmat! Noi nu ne putem negocia salariile asa cum nu putem refuza restrictiile, interdictiile si incompatibilitatile impuse de lege. Pentru o salarizare decenta si echitabila  ne asteptam randulinca din anul 2010, an in care o mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o noua lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicata decat pentru anumite familii ocupationale. Insa sectorul public nu este impartit in smecheri si fraieri. Nu putem inghiti la nesfarsit tergiversarile. Sporurile sunt inghetate din anul 2010. Din anul 2021 ingheata din nou si salariile dupa doar doi ani de aplicare a legii-cadru, insa ingheata exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevazut de lege si care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzator pana in anul 2022.  Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traverseaza tara noastra. Cresterea deficitului bugetar este un pretext la indemana pentru toate guvernele dispuse in primul rand sa taie.

Toate sindicatele afiliate PUBLISIND resimt presiunea acestor masuri care vor adanci in loc sa rezolve inechitatile salariale din sistemul public, motiv pentru care se angajeaza cu toate fortele in protestele planificate.Suspendarea aplicarii legii-cadru privind salarizarea bugetarilor echivaleaza cu taierile salariale aplicate brutal in anii crizei economice, reprezentand masuri de austeritate care nu s-au dovedit eficiente si care au facut foarte dificila revenirea la normalitate. S-a demonstrat ca diminuarea puterii de cumparare a lucratorilor inclusiv prin cresterea insuficienta a salariului minim, afecteaza productivitatea. Cerem Guvernului sa renunte la aceste masuri si sa aplice legea, asa cum a fost adoptata de Parlamentul Romaniei”, se arată într-un comunicat remis presei de către Cristi Mihai Tuță, președintele Sindicatului Phoenix – Pelendava.

Protestatarii au fost primiți de către prefectul de Dolj, Nicușor Roșca, căruia i-au depus un memoriu cu revendicările.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !