Înscrierile pentru școlile de agenți de poliție și agenți ai poliției de frontieră se reiau înceăând cu 15 februarie. Cererile de înscriere se pot depune, de către persoanele interesate la structurile de resurse umane ce apartin de inspectoratele teritoriale de poliție, urmând ca dosarul de candidat să fie completat până la data de 10 martie 2021.
LOCURI DISPONIBILE:
* agenți de poliție: 1483 locuri valabile pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj;
* frontieră : 220 locuri valabile pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea;
Evaluarea cunoștințelor scrise va avea loc pe data de 27.03.2021, înainte de această activitate urmând a se susține evaluarea la testarea psihologică și cea pentru proba sportivă. Ulterior promovării etapelor menționate anterior, candidații declarați admiși, vor fi examinați medical.
Conform OMAI 140 din 2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, condițiile legale de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ pe locurile destinate formării inițiale a polițiștilor sunt următoarele:
a) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege.
În perioada imediat următoare, site-urile unităților de învățământ ale MAI – Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina , Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, precum și cele ale inspectoratelor generale vor publica informații utile pentru candidați.
Având în vedere nevoia acută de personal din cadrul ministerului și în special din cadrul Poliției Române, cele aproximativ 1700 locuri scoase spre scolarizare, nu vor acoperi deficitul imens de personal, fapt pentru care considerăm că în cursul acestui an se vor organiza si examene pentru ocupare locuri vacante de specialisti și agenți de poliție, din sursă externă, conform nevoilor fiecărei unități de poliție.
Vă vom ține la curent cu toate informațiile necesare, pe parcurs ce vom intra în posesia lor și urăm mult succes tuturor celor care își doresc să facă parte din structurile Poliției Române.