În program:
Robert Schumann:
Concertul în La minor pentru pian și orchestră, op. 54
Simfonia nr. 1 în Si bemol major, op. 38, „Primăvara”
Vineri, 29 ianuarie, de la ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova va avea loc un CONCERT SCHUMANN, cu dirijorul CRISTIAN SANDU la pupitrul simfonicului craiovean, în interpretarea solistică a pianistei ANCA SĂFTULESCU. În prima parte se va cânta Concertul în La minor pentru pian si orchestră, op. 54, una dintre cele mai iubite lucrări pentru pian din istoria muzicii. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 1 in Si bemol major, op. 38, „Primavara”, din creaţia aceluiaşi compozitor, Robert Schumann.
Format sub îndrumarea unor iluştri maeştri ai baghetei, precum Victor Dumanescu, Petre Sbârcea şi Leonid Korchmar (Sankt Petersburg), dirijorul CRISTIAN SANDU îmbină în egală măsură repertoriul operistic cu cel simfonic. Este unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, fapt confirmat de invitarea sa ca dirijor al Operei din Cluj, încă din anii studenţiei. Este oaspete permanent al tuturor Operelor şi Filarmonicilor din România, dar şi al unor importante instituţii din străinătate: Orchestra Naţională a Ucrainei, Orchestra Radio din Kiev, Orchestra „Bruno Maderna” din Forli, „Mediterranea Chamber Orchestra” din Palermo, ş.a. În 2010 a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Dirijat Orchestră „Jeunesses Musicales” (București) şi în acelaşi an a obţinut doctoratul în muzică, având ca temă „Stilemele verismului în evoluţia operei moderne”.
În prezent, Cristian Sandu este conf. univ. dr. la Academia Naţională de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, dirijor al orchestrei Antonin Ciolan și al Studioului de Operă şi dirijor colaborator permanent al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi.
Pianista ANCA SĂFTULESCU, Doctor în muzică (2017), a absolvit cursurile de Licență (2008) și Masterat (2011) ale Universității Naționale de Muzică din București, clasa prof. univ. dr. Viniciu Moroianu și prof. univ. dr. Dana Borșan. În anul 2006, obține o bursă de studii universitare la Conservatoire National Supérieure de Musique et de Danse din Paris, clasa prof. Jacques Rouvier. Activitatea concertistică a pianistei Anca Săftulescu este apreciată atât în țară cât și în străinătate, remarcându-se cu recitaluri în S. U. A., Franţa, Belgia, Italia şi România, în emisiuni culturale TV, precum şi în concerte cu orchestra pe importante scene ale ţării.
Pianista Anca Săftulescu este laureată a peste 25 de competiţii muzicale naţionale şi internaţionale. În anul 2017 publică lucrarea intitulată „Schumann și Brahms: Sonatele pentru pian” la Editura Universității Naționale de Muzică, București. Actualmente este cadru didactic la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța.
„Schumann păstrează discreţie şi nobleţe în suferinţă; uneori este sfâşietor de trist, alteori se bucură sau ironizează, e îndrăgostit de frumuseţile naturii şi înduioşat de puritatea sufletească a copiilor, imaginaţia sa peregrinează în lumea fanteziei şi toate acestea le materializează cu măiestrie în muzica sa.” (Eugenia Ionescu)
Concertul va avea loc cu public în sală, cu limitarea locurilor la maximum 120 de persoane şi respectarea măsurilor de siguranţă medicală: accesul melomanilor pe circuite separate de intrare-ieşire, măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor, purtarea măştii de protecţie, distanţa fizică de minimum 2 metri între spectatori.
Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)
Agenţia de bilete, Calea Unirii, nr. 16
Telefon: 0251.414.698
Program: luni-vineri; orele 10:00-18:00