Duminică, 6 decembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, mai multe biserici din Craiova îşi vor sărbători hramul. Printre cele mai reprezentative amintim: Biserica „Sfântul Nicolae – Dorobănţia”, Biserica „Sfântul Nicolae – Brânduşa”, Biserica „Sfântul Nicolae – Amaradia”, Biserica „Sfântul Nicolae – Craioviţa I”, Biserica „Sfântul Nicolae – Ungureni”, Biserica Mânăstirii Coşuna – Bucovăţul vechi.
Biserica „Sfântul Nicolae – Dorobănţia” a fost restaurată şi renovată în perioada 2011 – 2014. Este una dintre bisericele vechi ale Cetăţii Băniei. A fost construită din lemn în jurul anului 1760, iar în 1793 a fost ridicată o biserică din cărămidă la iniţiativa clucerului Constantin Fotescu. Sfântul locaş a suferit de-a lungul anilor mai multe reparaţii şi modificări, mai ales după avariile provocate de cutremurele din anii 1863, 1940 şi 1977. Numele sub care este cunoscută biserica vine de la mahalaua Dorobănţia, o zonă a vechii Craiove în care locuiau mulţi militari ce formau pe atunci corpul de ostaşi numiţi dorobanţi.
Biserica Parohiei Amaradia, cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi “Schimbarea la Faţă”, s-a numit, în trecut, „Sfântul Nicolae – Belivacă”, după numele unuia dintre ctitori, sau Sfântul Nicolae ot Trăistari, aceasta după îndeletnicirea unora dintre „megieşii” din „drumul Amărăzii”.
Prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise
,,Denumirea «Sfântul Nicolae – Amaradia» i s-a dat în anul 1950, după numele străzii şi cartierului pe care-l deserveşte. Biserica a fost ctitorită de Hristea Belivacă şi de către Mihail Socolescu în anul 1794, pe locul alteia mai vechi. În patrimoniul Bisericii noastre există cărţi de cult mai vechi decât construcţia actuală a bisericii, ceea ce înseamnă că a existat înainte o altă biserică pe locul acesta. Hristea Belivacă, principalul ctitor, a fost un negustor vestit prin părţile locului, la sfârşitul secolului al XVIII şi începutul secolului al XIX-lea”, a povestit preotul paroh al Bisericii, Florin Bonea.
După cum ne-a relatat pr. Florin Bonea, de-a lungul timpului, Biserica a cunoscut numeroase reparaţii şi restaurări, însă arhitectura şi pictura au rămas nealterate. Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează neschimbat stilul postbrâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise, fiind considerată de specialişti un monument de referinţă pentru arta bisericească din Ţara Românească, de factură post brâncovenească din secolul al XVIII-lea.
„Această biserică este reprezentativă pentru societatea aflată în plină metamorfoză a acelei epoci. În ea s-au înglobat toate elementele specifice artei de tranziţie al secolului al XVIII-lea, în care noul dialoghează cu vechiul, tradiţionalul primeşte elemente noi, împrumutate din alte spaţii culturale, devenite accesibile reprezentanţilor timpului, negustori şi mici întreprinzători cu stare, aflaţi în plin proces de emancipare culturală. Pictura Bisericii Belivacă, realizată în tehnica frescă, se numără printre puţinele picturi postbizantine ce se mai găsesc astăzi la Bisericile Craiovei şi totodată cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraş. Pictura originală datează din anul 1794 , fiind de o valoare istorică şi artistică notabilă. Între anii 2010 – 2013, întregul ansamblu a trecut printr-o restaurare amănunţită şi lucrări de conservare şi punere în valoare. Astăzi, venerabila Biserică Amaradia este un reper în viaţa bisericească a creştinilor din Cetatea Băniei”, a subliniat pr. Florin Bonea, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae – Amaradia” din Craiova.
Potrivit unor menţiuni documentare, Biserica „Sfântul Nicolae – Brânduşa” fost ridicată în anul 1793, pe locul unei mai vechi biserici de lemn. După anul 1855, aici au avut loc mai multe reparaţii, fiind resfinţită în anul 1902. Biserica este construită din zid de cărămidă subţire în formă de corabie (navă), spre Est în semicerc iar spre Vest cu pridvor deschis.
Biserica „Sfântul Nicolae – Craioviţa I” a fost ridicată în anul 1770, aici executându-se de mai multe ori reparaţii, de-a lungul secolelor, ultima având loc în anul 1996.
Biserica „Sfântul Nicolae-Ungureni” a fost construită în perioada anilor 1774 – 1780 pe locul unei biserici mai vechi de lemn, în vechea mahala a ungurenilor, aşa cum erau numiţi ciobanii veniti din Ardeal să-şi vândă oile.
Una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din Craiova
Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi, situată în incinta Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”, este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei.
„Mănăstirea Coşuna – Bucovăţul Vechi datează din anul 1483, după o informaţie întărită de Bogdan Petriceicu Haşdeu și Nicolae lorga, primul egumen fiind Eftimie (1571 – 1575). Mănăstirea Coşuna a fost zidită din piatră şi cărămidă de la vechiul castru roman Pelendava – Mofleni. Biserica este singura clădire care se mai pastrează din vechea mănăstire şi este construită în doar 75 de zile (20 iulie -3 octombrie 1572), de marele ban Stefan şi de fiul său, Pârvu. Pe lângă numele de Coşuna l-a primit şi pe cel de Bucovăţ, de la moşia din satul cu acelaşi nume. În chiliile ei funcţionează Seminarul Teologic «Sfantul Grigorie Teologul». Pictura din Mănăstirea Coşuna – Bucovăţul Vechi datează din anul 1574. În anul 2002 a fost construit în curtea seminarului un paraclis cu hramul Sfântul Grigorie Teologul”, a istorisit parintele paroh al Bisericii Mânăstirii, Iulian Cravcenco.
Actuala biserică datează din anul 1572, din vremea domnitorului Alexandru al II – lea Mircea, când a fost ridicată de către Ștefan clucerul şi fiul său, Pârvu, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.
„Primul nume al mănăstirii este cel de «Coşuna», cum apare numită într – un act al mitropolitului Eftimie al Tării Româneşti (ianuarie 1574) şi într – un act al voievodului Mihai Viteazul (februarie 1574). Această denumire se trage, fie de la cuvântul slavon care înseamnă «păşune de iarbă», fie de la un cuvânt din latină, care înseamnă «fabulă», fie de la faptul că prin aceste locuri coborau adesea oamenii de la munte, care împleteau coşuri de nuiele. După anul 1572, mănăstirea începe să fie numită şi «Bucovăţul Vechi», după numele moşiei omonime, aflate pe celalalt mal al râului Jiu. Acest nume trimite spre cuvântul slavon care înseamnă «fag», făcând referire la pădurile de fagi din zonă. Între anii 1834 -1843, obştea Mănăstirii Coşuna – Bucovăţul Vechi a fost mutată în partea dreaptă a Jiului, unde s-a construit o altă biserică, numită Bucovăţul Nou”, a subliniat părintele Iulian Cravcenco.
