Târgul de Craciun, din acest an, se va desfășura în condiții deosebite, anunță Primăria Craiova. Patinoarul, orășelul copiilor, spectacole, ateliere interactive, caruselul etc. nu vor putea bucura craiovenii, din păcate.
„Pentru că avem, însă, nevoie să trăim magia Crăciunului, Primăria Craiova asigură iluminatul de sărbători, dar nu doar în zona centrală, ci și în Parcul Nicolae Romanescu. Fiind vorba de o perioadă specială, ne-am gândit că cea mai bună soluție este ca, în acest an, aprinderea luminițelor să o facă, în premieră, craiovenii, fără să fie nevoie să vină în centru, ci de acasă sau de pe telefon, accesând butonul de aprindere care se va regăsi pe pagina principală de pe site-ul Primăriei www.primariacraiova.ro. Mai precis, oricine va intra sâmbătă, 28 noiembrie 2020, ora 18.00, pe site-ul www.primariacraiova.ro, va trebui să apese pe butonul programat special, iar un link îi va conduce direct către pagina de unde vor putea vedea live aprinderea beculețelor”, se arată îmtr-un comunicat remis presei de către reprezentanții Primăriei.