Sediul Ministerului Educației și Cercetării este iluminat în portocaliu, în această seară, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violențelor împotriva Femeilor. De asemenea, evenimentul a fost marcat și pe prima pagină a site-ului www.edu.ro, prin fixarea unui banner pe întreaga durată a zilei.
Data de 25 noiembrie a fost instituită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 2000, printr-o rezoluție document cu puteri juridice, prin care guvernele, Agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente pentru a responsabiliza societatea să se opună oricărei forme de violență împotriva femeilor și pentru a întreprinde măsuri concrete în vederea combaterii acestui fenomen.
„Este datoria noastră, a tuturor, să manifestăm un comportament responsabil, să prevenim, să respingem fără echivoc și să condamnăm orice formă de violență împotriva femeilor! Soluția, desigur, este Educația. Vorbim de educație atât la școală, cât și acasă și în grupul de prieteni. Un om educat este un om informat, cu simț civic, care nu tolerează violența, ci o reclamă. Împreună ne educăm, acționăm și creăm un viitor mai sigur pentru generațiile viitoare”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.
Ministerul Educației și Cercetării se alătură campaniei globale UNiTE pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, care se desfășoară anual, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului – adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului).
Tema campaniei de anul acesta, „Orange the World: Fund, Respond, Prevent, Collect!”, atrage atenția asupra nevoii urgente de a ne angaja ferm în combaterea și prevenirea violenței de gen, precum și în colectarea de date despre acest fenomen, ținând cont de faptul că, la nivel mondial, în contextul pandemiei de COVID-19, s-a constatat o creștere îngrijorătoare a cazurilor de violență domestică.