Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va susţine primul său discurs “State of the Union”/”Starea Uniunii” în plenul Parlamentului European din Strasbourg miercuri, 9 septembrie, la ora locală 9.00 (ora 10.00 a.m. în România). Evaluarea situației actuale şi propunerile pentru viitor vor fi urmate de către o dezbatere cu deputaţii, care vor prezenta propriile analize şi propuneri. De asemenea ei își vor exprima așteptările față de Programul de lucru pe 2016 al Comisiei. Criza migraţiei şi Schengen, Grecia şi Zona Euro vor fi foarte probabil printre subiectele discutate.
Deputaţii se aşteaptă ca preşedintele Juncker, ales anul trecut de către Parlamentul European în urma rezultatelor alegerilor, să prezinte un sumar al realizărilor până în prezent, un plan care să cuprindă inițiativele viitoare ale Comisiei şi, de asemenea, o viziune pe termen lung asupra Uniunii Europene. Este foarte probabil ca dezbaterea să se concentreze pe subiecte precum criza migraţiei şi Schengen, Grecia şi Zona Euro, creșterea economică şi ocuparea forței de muncă în UE.
Dezbaterea va începe la ora locală 9.00 (ora 10.00 în România) cu discursul “Starea Uniunii” al lui Jean-Claude Juncker, după care vor avea loc intervențiile din partea liderilor şi membrilor grupurilor politice. În final, preşedintele Comisiei Europene vă răspunde întrebărilor şi intervențiilor deputaților. Un website dedicat (www.soteu.eu), cu informaţii şi linkuri utile, inclusiv webstreaming şi un Twitter dashboard (#SOTEU ), va fi lansat luni, 7 septembrie.
Dezbaterea “Starea Uniunii” e o componentă importantă a funcției Parlamentului de supraveghere democratică a activității Comisiei. Preşedintele Comisiei susţine acest tip de discurs, care cuprinde evoluțiile la nivel politic în UE şi planuri pentru următorii ani, încă din 2010. Dar, anul acesta, discursul va fi susţinut în premieră de un preşedinte al Comisiei Europene cu adevărat ales, nu doar aprobat de către Parlamentul European.