Jandarmii din cadrul unității au desfășurat activități preventive privind informarea participanților cu privire la adoptarea unor comportamente/atitudini care să prevină situațiile de risc, au purtat discuţii libere cu cetățenii, referitoare la respectarea unor reguli de bază  în ceea ce privește măsurile de  prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-C0V 2 și au împărțit materiale de protecție (măști și mănuși).

În ultimele 48 ore, jandarmii au constatat un număr de 30 de sancțiuni, în baza legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 25 au fost avertismente scrise și 5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 2500 de lei. De asemenea, au fost avertizate verbal, un număr de 15 persoane cu privire la purtarea corespunzătoare a materialelor de protecție.

În scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus, jandarmii fac apel către cetățeni, să respecte măsurile de siguranță impuse de legislația în vigoare și totodată, să manifeste înțelegere și disponibiltate în a pune în aplicare aceste măsuri. Pe această cale, asigurăm  cetățenii că suntem în slujba lor și ori de cate ori este nevoie de respectarea legislației în vigoare, noi suntem prezenți la datorie.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !