Gara de godevilare de la Cârcea a fost pusă în funcțiune. Astfel, localitățile de pe tronsonul Craiova – Segarcea vor putea fi racordate la rețeaua națională de gaze naturale. Lucrările sunt apăroape finalizate pe acest tronson de aproximativ 36 kilometri iar investiția se află în faza de probe de presiune. Până la sfârşitul lunii august, lucrările vor fi executate şi după aceea, timp de 10-15 zile, maxim 15 septembrie, vor uema probele tehnologice şi umplerea conductei cu gaze, practice, presurizarea conductei după cum a anunțat directorul Transgaz, Ion Ștefan.

„Acest obiectiv de investiții este un obiectiv extrem de important. În cursul acestui an urmează să fie finalizată licitația pentru realizarea gazoductului între Podișor și Tuzla. Obiectivul acestui gazoduct, a acestei conducte care reprezintă o investiție extrem de importantă, este de a asigura conectarea la BRUA, și la rețeaua de transport națională și evident la sistemul European de transport al gazelor naturale, a gazului natural care urmează să fie extras offshore din zăcămintele de la Marea Neagră. De asemenea, această investiție este o investiție strategică, o investiție care să permită punerea în valoare a acestor resurse extrem de importante de gaz natural, de care România beneficiază. Sigur că avem ca obiectiv, în următorii patru ani de zile, se extindem rețelele magistrale cât mai mult, astfel încât să permitem conectarea la rețelele de gaz natural a cât mai multor localități.
Deocamdată, acest tronson de gazoduct permite conectarea la reţea a şase unităţi administrativ-teritoriale: Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr și Segarcea”, a arătat premierul Ludovic Orban.
A doua parte a investiţiei este în fază de proiectare. În această etapă vor fi conectate mult mai multe localități la reţeaua de gaz. Orban a anunțat că în ședința de Guvern de săptămâna viitoare se săptămâna viitoare a fi adoptată î Ordonanță de Urgență privind programul de extindere a reţelelor de distribuţie de gaz.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !