Universitatea din Craiova prin Facultatea de Litere în parteneriat cu Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și Institutul Norvegian de Teologie din Oslo, Norvegia implementează în perioada 2014-2015 proiectul Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților din Oltenia în contextul diversității culturale, nr. de identificare LLP116/08.04.2014, finanțat în cadrul Programului PA17/RO13 ”Promovarea diversității în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”, Granturi SEE.
Joi, 4 iunie 2015, la ora 17.00, în Aula Magna a Facultății de Drept și Științe Sociale din Craiova, Strada Calea București, Nr.107D, Craiova, va avea loc o nouă seară interculturală din cadrul proiectului. Obiectivul principal al evenimentului este promovarea elementelor de specificitate ale culturii minorităților macedonene și italiene în cadrul comunității și diseminarea informațiilor despre viața comunitară a acestora.
Vor participa exponenți ai ASOCIAȚIEI MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA (Președinte Constantina Dumitrescu) și ai COMUNITĂȚII ITALIENE DIN CRAIOVA (Președinte Mircea Feruglio).
Sunt invitați reprezentanți ai comunităților minorităților etnice din Craiova, ai mass mediei locale și regionale, studenți voluntari, public interesat de cultura minorităților din Oltenia. Vor fi prezentate secvențe ilustrative de tradiții și momente din istoria comunităților macedonene și italiene, momente artistice.
Obiectivele evenimentului vizează:
creșterea gradului de cunoaștere a moștenirii culturale a minorităților macedonene și italiene din Craiova;
promovarea istoriei culturale a minorităților etnice din regiunea Oltenia în rândul publicului larg și evidențierea rolului pe care l-au avut și îl au minorităţile etnice asupra climatului socio-cultural din Oltenia.
Beneficiarii direcți ai evenimentului vor fi comunitățile minorităților etnice prin prezentarea documentelor de patrimoniu cultural și studenții voluntari, care sunt încurajați să devină promotori în acest circuit cultural.