Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a 15 incendii, salvarea victimelor și asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la patru accidente rutiere, evacuarea apei din 6 gospodării, transportarea a două persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și îndepărtarea unui roi de gărgăuni.
Paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală celor 34 de persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112.
În perioada 17-19 iulie, cadrele ISU Mehedinți au continuat acțiunile pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 și au executat 10 acțiuni de control, fiind vizate 63 de obiective. În urma verificărilor, au fost aplicate 16 avertismente pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (COVID-19), pompierii urmărind, totodată, dacă sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor.
De asemenea, echipajele operative din cadrul ISU Mehedinți au efectuat 22 de misiuni, 17 dintre acestea constând în decontaminarea a 25 de ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a unei autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), iar cinci pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii mehedințeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la patru accidente rutiere, în urma cărora două persoane au ajuns la spital, din nefericire, una pierzându-și viața.
Dintre cele 15 incendii stinse de pompierii mehedințeni, unul a izbucnit într-un apartament, altul la un autoturism, unul la o cultură de viță de vie, iar 11 la vegetație uscată.
Sâmbătă seara, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru stingerea unui incendiu, izbucnit într-un apartament, situat într-un bloc de locuințe, pe strada Topolniței din municipiul Dr. Tr. Severin. Pompierii au reușit să stingă rapid incendiul, produs în urma unei explozii, ca urmare a acumulărilor de gaze, provenite de la o butelie defectă. A ars o parte din mobilierul de bucătărie, degradându-se geamurile și ușa terasei. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor proprietarului, care prezenta o plagă tăiată la membrul inferior.
Nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor a produs pagube și în localitatea Recea, comuna Punghina, unde pompierii s-au luptat cu flăcările care au cuprins circa 20 de hectare de cultură de viță de vie.
Cele 11 incendii izbucnite la vegetaţie uscată au cuprins peste 50 de hectare de teren și circa 20 de hectare de miriște, pe raza a opt localități: Dr. Tr. Severin (2), Gârla Mare (2), Vânju Mare (2), Bistrița, Cioroboreni, Gruia, Izimșa și Pătulele.
Ca urmare a instituirii codurilor galben și portocaliu hidro-meteorologice, la nivelul județului Mehedinți, nu s-au înregistrat efecte negative majore, pompierii mehedințeni intervenind, în cursul zilei de duminică, pentru evacuarea apei din șase gospodării, cinci din municipiul Dr. Tr. Severin: zona Schela, Calea Timișoarei și strada Daliei, precum și dintr-o gospodărie din localitatea Ciochiuța, în orașul Strehaia.
![77 de misiuni ale pompierilor mehedințeni în acest weekend](https://www.estv.ro/wp-content/uploads/2020/04/Pompieri-incendiu.jpg)
arhiva
arhiva