A treia ediție a rezidenței culturale a debutat, luni, în Parcul Tineretului din Craiova. Tema de anul acesta este una „inedită”. Atât am putut obține de la organizatori care au dorit să păstreze suspansul în ceea ce privește felul în care vor arăta, la final, cele 6 noi opere care vor împodobi Parcul Hanul Doctorului.
Remus Vlăsceanu, managerul Casei de Cultură Traian Demetrescu și șeful Rezidenței Coolturale, a precizat că noile opere „vor reprezenta ceea ce astozi cu totii întâmpinăm, un obstacol social. De asemenea, va respecta ceea ce noi trebuie să resectăm în fiecare zi, în speranța că vom depăși cât mai repede ceea ce ne marchează pe toți”. Mai multe vom putea descoperi zilele următoare, atunci când operele vor prinde viață.
Cei șase artiști cu drujba de anul acesta sunt: Gabriel Pătrașc (Ilfov), Adrian Voican (Vâlcea), Irinel Roșoga (Dolj, debut), Gabi Rizea (Dolj), Ioan Ungur (Mureș) și Viorel Rădăcină (Brașov).
„Tema anului acesta reprezintă un mic secret pe care craiovenii îl vor descoperi zilele următoare, dacă ne vor vizita. Cele șase piese vor fi gata până la finele acestei săptămâni”, a anunțat Gabriel Rizea, curatorul evenimentului.
Debutantul ediției, Irinel Roțogqa, și-a arătat încântarea privind participarea sa la această a trei ediție a Story Wood Cut.
Lucrările efective vor începe marți dimineață, în jurul orelor 10,00 și vor continua până în jurul orelor 18,00.