Începând de astăzi, de la ora 13.00, până mâine dimineață, la ora 06.00, județul nostru se va afla sub avertizare meteorologică COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente.
În intervalul menționat, sunt prognozate vijelii, grindină, descărcări electrice și ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor putea depăși 40 – 50 l/mp și izolat 60 – 70 l/mp.
ISU Mehedinți a transmis înștiințări tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență, fiind dispuse măsuri suplimentare privind instituirea serviciului de permanență la sediile primăriilor, avertizarea populaţiei potrivit situaţiei prognozate, precum și executarea de patrulări în zonele inundabile și cu risc pentru persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi.
Totodată, la nivelul tuturor subunităților au fost dispuse măsuri suplimentare, pompierii mehedințeni fiind pregătiți pentru înlăturarea eventualelor efecte generate de manifestarea fenomenelor meteorologice prognozate.
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !