Vineri, la Biblioteca Orăşenească “Mircea Rădina” Segarcea va avea loc vernisajul expoziţiei de debut „Viaţa exprimată în pix”, cu lucrari realizate de soldatul Florin Daniel Becheanu, Regimentul 30 Gardă Bucureşti. Chiar dacă acum este departe şi în slujba patriei, Florin a crescut şi şi-a terminat liceul în Segarcea.
In holul Casei de Cultura vor fi expuse 40 de tablouri, dintre care unele însoţite de citate celebre sau chiar ale expozantului, realizate în pix – un fel unic şi inedit,dar şi dificil de a reda imagini,. Lucrează cu usurinţă, căci o face cu plăcere, fiind şi foarte exigent. Desenele lui au mai multe variante, deoarece ,,Trebuie să încerci să faci, să refaci, până când îţi iasa”, după cum spune chiar el. Vorbind despre pasiunea sa, Florin Becheanu afirmă: “Scopul meu este de a dezvălui arta şi de a mă ascunde pe mine”. Desenele sunt realizate într-o perioadă foarte scurtă, de aproximativ 6 luni, iar sursa lor de inspiraţie a fost chiar viaţa.
Expoziţia îşi aşteaptă vizitatorii în perioada 15 mai 2015 – 31 mai 2015. Evenimentul este organizat de Consiliul Orăşenesc Segarcea, Primăria oraşului Segarcea şi Biblioteca Orăşenească “Mircea Rădina” Segarcea.