Începând de astăzi compania de consultanță educațională IntegralEdu va trasmite periodic cele mai noi informații cu privire la evoluția studiilor în străinătate. Consultanții IntegralEdu sunt conectați cu sute de universități din toată lumea și sunt abilitați să ofere informații profesionale verificate și valide pentru tinerii români care sunt în prezent prinși în procesul admiterii sau își doresc să studieze în străinătate.
Tinerii români care studiază în străinătate sunt în siguranță
Cea mai mare parte a studenților și elevilor români care studiază în străinătate s-au întors în țară în condiții de siguranță, desfășurându-și activitatea în continuare în izolare, prin intermediul platformelor online.
Consultanții educaționali IntegralEdu au fost în permanență în legătură tinerii din străinătate și universitățile la care studiază pentru a se asigura că sunt în siguranță și pentru a vedea dacă au nevoie de ajutor pentru întoarcerea acasă.
Examenele International Bacalureate (IB) și A-level anulate
Amânarea examenelor IB si A-level are impact asupra tinerilor români care sunt la liceu în străinătate și care ar fi trebuit să obțină aceste certificate pentru examenele la universități. De asemenea, măsurile au impact asupra tinerilor liceeni din țara noastră care studiază în mediul privat.
Universitățile din străinătate continuă procesul de admitere și sunt în continuare interesate de studenți din România
“Fie că vorbim de Uniunea Europeană, Marea Britanie sau restul zonelor, procesul de admitere al universităților internaționale continuă. În acest moment nicio universitate nu a suspendat evaluările și chiar încurajează recrutările din țara noastră. Pe lângă aceasta, multe dintre instituții de învățământ și-au intensificat comunicarea online, desfășoară tururi virtuale ale spațiilor de studiu, laboratoarelor sau campusurilor, sunt foarte active pe mediile sociale pe Facebook și Instagram”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.
Împrumuturile pentru studii în Marea Britanie rămân valabile. Deadline-ul pentru confirmarea locului la universități se prelungește cu 2 săptămâni
Până în prezent nu s-au anunțat modificări în ceea ce privește împrumuturile pentru studii în Marea Britanie. Pentru anul universitar 2020-2021 împrumutul este de 9.250 de lire sterline pe an, pentru programele de licență, iar pentru studii de master este de 10.906 de lire sterline pentru tot programul. Formularele sunt deja disponibile pentru aplicații.
În același timp, pe 23 martie, Universities and Colleges Admissions Service (UCAS) a anunțat prelungirea cu două săptămâni a deadline-ului privind acceptarea locului la universitățile din Marea Britanie. În mod uzual acest proces trebuia finalizat la începutul lunii mai. Acum atât viitorii studenți, cât și instituțiile de învățământ au timp mai mult să evalueze ofertele. În prezent, conform statisticilor UCAS, sunt înregistrate 2750 de aplicații din România.
Scenarii posibile de admitere în cazul amânării examenelor de bacalaureat. NEOFICIAL
În mediul academic internațional circulă deja o serie de scenarii neoficiale în legătură cu admiterea din acest an, în condițiile în care toate examenele de bacalaureat s-ar amâna. O soluție vehiculată pe canale neoficiale ar fi legată de acceptarea tinerilor pe baza notelor predictive oferite de profesori în recomandările pentru acceptarea la univesități.
“Soluția încă nu se confirmă, însă știm că toate universitățile cu care suntem în contact lucrează în prezent la rezolvări, luând în calcul scenariul amânării examenelor de bacalaureat. De altfel, zilele trecute guvernul britanic a comunicat universităților să nu facă oferte educaționale necondiționate, având în vedere anularea IB și A-levels. Guvernul britanic atenționează universitățile să aștepte ca cel puțin două săptămâni și să nu schimbe nimic în procedurile de admitere”, explică Ana Maria Papp.
Consultanții educaționali sunt cei mai avizați în oferirea de informații privind studiile în străinătate
Este foarte important ca în următoarea perioadă, toți ce care sunt interesați de studii în străinătate sau sunt în proces de admitere să se informeze din surse sigure. “Nu recomandăm celor care sunt interesați de studii în străinătate să caute pe internet informații legate de acest subiect. Mai ales acum importanța unui consultant educațional este esențială pentru siguranța procesului. În calitate de consultanți educaționali suntem conectați în permanență la sute de universități internaționale, la profesori și studenți. Informațiile pe care le oferim sunt profesionale și certificate, fiind contectate direct la sursă, mai adaugă Ana Maria Papp.