Armenia și Turcia ar trebui să utilizeze momentul centenarului genocidului armean pentru a-și revizui relațiile diplomatice, a deschide granița și drumul pentru integrarea economică, spune Parlamentul European într-o rezoluție votată miercuri. Deputații subliniază nevoia ca Turcia să recunoască genocidul armean, pentru a deschide drumul către ”o adevărată reconciliere”, amintind și mesajul Papei Francisc.
Deputații invită Armenia și Turcia să ”utilizeze exemple de reconciliere de succes între națiunile Europei” prin ratificarea și implementarea, fără condiționări, a protocoalelor privind stabilirea relațiilor diplomatice, deschiderea graniței și îmbunătățirea activă a relațiilor lor, mai ales în privința cooperării transfrontaliere și integrării europene.
Deputații au comentat și declarația Papei Francisc de la 12 aprilie care ”a omagiat centenarul Genocidului armean din 12 aprilie în spiritul păcii și al reconcilierii.”
Deputații salută declarațiile Președintelui și Prim-ministrului Turciei prin care se transmit condoleanțe și se recunosc atrocitățile împotriva armenilor otomani și încurajează Turcia ”să folosească comemorarea centenarului genocidului armean ca oportunitate importantă” pentru a deschide arhivele, ”a accepta trecutul”, a recunoaște genocidul și a deschide, astfel, drumul către ”o adevărată reconciliere între popoarele turc și armean.”
Deputații cer Turciei să efectueze ”cu bună credință” un inventar al patrimoniului cultural armean distrus sau ruinat în ultima sută de ani, aflat în jurisdicția sa.
Ei au adus omagiu memoriei celor un milion și jumătate de armeni care au ”pierit în Imperiul Otoman” acum 100 de ani. Deputații propun crearea unei ”Zile Internaționale de Comemorare a Genocidelor” pentru ”a reaminti dreptul tuturor popoarelor și națiunilor din lume la pace și demnitate.”
Update: „Memoria trecutului trebuie să fie folosită pentru a evita repetarea atrocităţilor”
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, s-a alăturat celor care au adus un tribut memoriei victimelor atrocităţilor genocidului armean, care s-a petrecut în contextul Primului Război Mondial, în urmă cu 100 de ani.
În dezbaterea din plenul Parlamentului European, reunit miercuri la Bruxelles, în prezenţa Comisarului european pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Gestionarea Crizelor, Kristalina Georgieva, eurodeputatul Victor Boştinaru a reiterat apelul la reconciliere între cele două state: „Vreau să reiterez apelul adresat Turciei şi Armeniei să ratifice şi să implementeze fără precondiţii, protocoalele semnate în 2009, să ia toate măsurile şi să facă toţi paşii pentru normalizarea şi îmbunătăţirea relaţiilor lor bilaterale.
Este de o importanţă extraordinară şi majoră ca memoria trecutului să fie folosită pentru a evita repetarea atrocităţilor în viitor. De asemenea, trebuie evitată orice instrumentalizare politică, dacă dorim să mergem împreună spre calea reconcilierii.
Ca istoric, aş spune în final că, cel mai bine pentru un politician şi cel mai înţelept lucru este să nu se folosească istoria în scopuri politicianiste”.
Parlamentul European a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, o rezoluţie comună care reclamă genocidul celor 1,5 milioane de armeni de către Imperiul Otoman şi propune instituirea unei Zile internaţionale de comemorare a genocidului, pentru a reaminti încă o dată dreptul la pace şi demnitate al tuturor popoarelor şi naţiunilor din întreaga lume.
De asemenea, rezoluţia subliniază şi faptul că prevenirea din timp şi sancţionarea eficace a genocidelor şi a crimelor împotriva umanităţii ar trebui să se numere printre priorităţile comunităţii internaţionale şi ale Uniunii Europene.