VictorBostinaru-SEDE16042015Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat în cadrul Subcomisiei pentru politici de Securitate şi Apărare (SEDE), importanţa unei viziuni comune şi a unităţii europene în faţa agresiunilor Rusiei.

Intervenţia eurodeputatului a avut loc în dezbaterea amendamentelor aduse raportului realizat de către eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu cu privire la situaţia militară strategică din bazinul Mării Negre, ca urmare a anexării ilegale a Crimeii de către Rusia.

Astfel, conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Apreciez valoarea excepţională a raportului, care vine într-un moment critic, având în vedere implementarea graduală a strategiei Rusiei.

Există similitudini în ceea ce priveşte agresivitatea Rusiei în bazinul Mării Negre şi în cel al Mării Baltice. Rusia a transformat însă bazinul Mării Negre într-o adevărată redută şi Crimeea într-o bază militară, cu trupe la sol, forţe aeriene şi capacităţi navale.

Din cauza atitudinii Rusiei, NATO, pentru a-şi respecta atribuţiile stipulate în Tratat, a fost obligat să trimită capabilităţi în zonă, capabilităţi incomparabile ca amploare cu cele desfăşurate de către Armata Rusă. În acest context, NATO este momentan singurul instrument care ne poate ajuta în contracararea agresivităţii Rusiei şi reprezintă, de fapt, singura opţiune pe care o putem avea.

Regiunea este confruntată cu o enormă propagandă rusească şi cu un adevărat război hibrid. Acest tip de ameninţare cere un răspuns pe măsură, iar Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al Uniunii Europene a promis prezentarea în viitorul apropiat a unei viziuni cuprinzătoare în acest sens.”

În concluzie, eurodeputatul a atras atenţia necesităţii unei schimbări de strategie a Uniunii Europene la timp pentru contracararea agresiunii Rusiei şi pentru redefinirea cursului relaţiilor UE-Federaţia Rusă.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !