Aeroportul Internațional Craiova părea, nopatea trecută, luat cu asalt. Echipaje de poliție, Ambulanța transport victime multiple a SMURD, pompieri. Și asta pe lângă mulțimea de oameni „mascată” care-și asteptau membri ai familiei sau prieteni.

Motivul a fost cauzat de sosirea zborului de la Bergamo. Imediat după aterizare, la bordul aeronavei au urcat medici de la DSP și i-au verificat pe pasageri. Dintre cei 179 de pasageri care-și achiziționaseră bilete pentru acest zbor, la îmbarcare s-au prezentat 132 adulți și 4 copii sub 2 ani. Alături de aceștia, au fost verificați și cei 6 membri ai echipajului.

Aeronava a intrat, imediat după debarcarea pasagerilor și a bagajelor, într-o operațiune de dezinfecție specială. De aceeași atenție vor beneficia absolut toate aeronavele care vor sosi din Italia.

„Sunt măsuri la Poliţia de Frontieră în cele trei puncte de trecere, un punct este aici la Aeroport, un punct este la Bechet şi al treilea punct este la Calafat. Permanent la Bechet, din momentul în care funcţionează bacul avem asistenţă medicală asigurată, iar la Calafat atâta timp cât funcţionează Punctul de Trecere a Frontierei va fi şi acolo asistenţă medicală la Spitalul Calafat”, a declarat prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu, prezent la Aeroport.

La rândul său, directorul Aeroportului Internațional Craiova a menționat faptul că personalul Aeroportului a beneficiat de „echipament de protecţie. Am asigurat fluxuri separate pentru pasageri. Au fost verificate chestionarele care au fost împărţite în aeronavă pasagerilor. Din fericire nu am avut nici un caz care să ridice suspiciuni”, a concluzionat Adrian Popescu.

Românii sosiți nopatea trecută au fost verificați de către medicii de la DSP Dolj, „La intrarea în Aeroport au fost termometrizaţi individual, toţi au fost afebrili, toţi au declarat că nu au prezentat simptomatologie. Mulţi au fost excursionişti care au plecat din Craiova, din România acum câteva zile. Nici unul nu a venit din zonele care se află în momentul de faţă în carantină în Italia. Nu poate să ştie nimeni dacă în ultimele 14 zile au venit în contact cu o persoană afectată de coronavirus. Rămâne să îi supraveghem, sa se autodeclare la apariţia simptomatologiei. Contactul pentru cei care sunt în jurul lor este periculos dacă persoana în cauză are simptomatologie sau dacă este în ultimele zile ale perioadei de incubaţie, lucru care iarăşi nu se ştie cu certitudine. Nu avem altă variantă decât să îi credem pe cuvânt, dar păreau oameni serioşi şi care conştientizează că este un pericol şi pentru familiile lor daca nu declară”, a precizat medicul Liliana Mica, reprezentantul DSP.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !