Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită la Calafat, la o nouă întâlnire cu bucătăria tradițională a Olteniei, precum și a vlahilor din Bulgaria, în cadrul evenimentului „Dolju-n bucate“ cu dragoste, de Dragobete, la care este partener alături de Casa de Cultură a Municipiului Calafat.
Evenimentul, inspirat de Dragobete, „patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești“, cum îl numește Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar“, se va desfășura luni, 24 februarie 2020, ora 15:30, la Casa de Cultură a Municipiului Calafat.
Alături de organizatori se vor implica în împlinirea frumoasei întâlniri a dragostei, autenticului, cu gustul bun, cu bucuria de a promova bucatele bunilor și străbunilor: Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“ Calafat, Școala Gimnazială Desa, Școala Gimnazială Ghidici, Sița Novac și Palatul Copiilor Drobeta Turnu Severin, Clubul Copiilor Calafat, Asociația Vlahilor din Bulgaria.
Și de această dată implicarea în proiectul „Dolju-n bucate“ este benevolă și reflectă mândria și determinarea oamenilor locului de a-și promova identitatea și particularitățile plaiurilor pe care trăiesc.
„Dolju-n bucate“ este un proiect iniţiat în anul 2014, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, ca o călătorie prin viaţa satului tradiţional și un bun prilej pentru a stabili o trainică legătură culturală între comunităţile rurale şi a promova valorile tradiţionale ale judeţului.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !