Guvernul-Romaniei1Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, deblocarea sumei de trei milioane lei, pentru luna aprilie 2015, din bugetul alocat Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

Fondurile vor contribui la finanțarea activității de cercetare-dezvoltare desfășurată în cadrul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN). Se vor asigura, astfel, utilități pentru întreaga Platformă nucleară de la Mioveni, operarea în siguranță a infrastructurii cu funcții de securitate nucleară, participarea personalului la acțiuni de instruire profesională, plățile unor activități curente, drepturilor salariale, etc.

Obligațiile RATEN pentru anul 2015 constau în realizarea Programului anual de cercetare, program avizat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și corelat cu implementarea construcției în România a reactorului nuclear de demonstrație ALFRED, cu respectarea angajamentelor, acordurilor și parteneriatelor de colaborare cu organismele internaționale, Comisia Europeană și Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena.

Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) coordonează activitatea de cercetare în domeniul energeticii nucleare și prin sucursalele sale – Institutul de Cercetări Nucleare Pitești și Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare București-Măgurele – asigură menținerea și dezvoltarea suportului științific și tehnologic pentru Programul Energetic Nuclear Național.

Din valoarea totală de 69 de milioane de lei a Programului anual privind dezvoltarea suportului tehnic național și cooperarea internațională pentru energia nucleară, prin Legea bugetului de stat pe anul 2015, i-a fost alocată Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri aproximativ 53 milioane lei.

Totodată, Ministerului Energiei i-a fost reținută prin Legea bugetului de stat pentru 2015 suma de 90 de milioane de lei, din care 20 milioane lei pentru cercetare-dezvoltare în domeniul economic. Cele trei milioane lei disponibilizate astăzi de Guvern pentru activitatea de cercetare-dezvoltare desfășurată de RATEN se adaugă fondurilor în sumă de două milioane de lei alocate în luna martie.

Legea bugetului de stat pe anul 2015 (nr. 186/2014) prevede că sumele reţinute suplimentar conform art. 48 se pot repartiza de către ordonatorii principali de credite numai după aprobarea deblocării acestora de către Guvern, prin memorandum, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în funcţie de gradul de realizare a veniturilor fiscale şi cheltuielilor bugetare.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !