Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a adresat astăzi preşedintelui Klaus Iohannis şi prim-ministrului Victor Ponta, două scrisori deschise, prin care face un apel la introducerea unor măsuri ferme împotriva propagandei şi a mecanismelor de finanţare a partidelor politice de către Federaţia Rusă.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Problematica finanţării partidelor politice, a structurilor media şi a ONG-urilor din statele membre ale Uniunii Europene – componentă principală a mecanismului de propagandă a Federaţiei Ruse -, stârneşte în prezent o aprinsă dezbatere în cadrul Parlamentului European şi o înaltă preocupare în rândul europarlamentarilor din majoritatea statelor membre. În egală măsură, ca urmare a dovezilor privind implicarea Rusiei în acţiuni de finanţare a unor partide politice şi a unor actori ai societăţii civile, precum şi a expansiunii discursului anti-european, naţionalist şi xenofob, suntem astăzi în situaţia în care trebuie să acţionăm ferm”.
„Totodată, mai adaugă eurodeputatul român, statele membre ale Uniunii Europene se văd confruntate cu o propagandă agresivă din partea Rusiei şi a altor state care cooperează strâns cu Federaţia Rusă şi susţin demersurile Moscovei, în efortul sistematic de a constitui o adevărată «Coloană a V-a» în aceste state, de natură a slăbi unitatea şi solidaritatea UE şi NATO, ca şi de natură a asigura sprijin politic pentru acţiunile curente şi viitoare ale Rusiei.”
Ca parte a strategiei militare, Coloana a V-a desemnează persoanele, grupurile sau facţiunile de agenţi care acţionează subversiv, cu scopul subminării solidarităţii unei naţiuni prin orice mijloace. Una din tehnicile predilecte folosite de Coloana V-a, constă în infiltrarea simpatizanţilor săi în poziţii cheie, de decizie şi de importanţă în apărarea naţională, dar şi în întreaga structură socială a statului aflat sub atac. Din aceste poziţii, activiştii Coloanei a V-a exploatează temerile, pornirile secesioniste şi iredentiste, prin răspândirea informaţiilor false, a zvonurilor nefondate, dar acţionează şi prin tehnici de spionaj şi sabotaj.
În acest context, Victor Boştinaru, coordonatorul social-democraţilor europeni pe politică externă, a făcut un apel atât către preşedintele Klaus Iohannis, dar şi către prim-ministrul Victor Ponta să: „ia în considerare riscurile şi să evalueze posibilitatea elaborării imediate a cadrului legislativ şi instituţional pentru interzicerea explicită a finanţărilor externe utilizate pentru desfăşurarea de activităţi anticonstituţionale la adresa României sau împotriva tratatelor şi valorilor Uniunii Europene”.
Totodată, eurodeputatul Victor Boştinaru a făcut un apel către preşedintele CSAT, Klaus Iohannis, pentru a introduce în discuţia Consiliului Suprem această problematică şi pentru a susţine inserarea unor prevederi explicite în Strategia Naţională de Apărare a Ţării.