EuroEstInfo euro est este prima revistă bilingvă publicată în Irlanda. Scopul apariției revistei pe piața media din Irlanda este unul orientat către o mai bună comunicare între vorbitorii de limbă română și populația irlandeză.
Statistic, mai mult de 50.000 români și moldoveni trăiesc în Irlanda. Mulți dintre ei au părăsit România sau Moldova motivați de o nouă viață. Nu este un secret pentru nimeni faptul că cele două țări au suferit o serie de schimbări, unele benefice, altele nu. Cert este că, sistemul politic, nivelul de trăi sau economia precară au adus o serie de dezavantaje în rândul populației. Așa s-a născut și fenomenul emigrării în masă.
Echipa care a inițiat această revistă, a ales ca țară unde să trăiască și să muncească, Irlanda. Revista își dorește să vină în sprijinul confraților lor, pentru o mai bună informare, suport și , în același timp, irlandezii trebuie să știe că dincolo de problemele economice și politice, România Mare, cea care include Basarabia, este o țara absolut fermecătoare cu oameni frumoși și primitori.
„Ne-am propus să arătăm acea parte de care ne este dor, să vorbim despre o istorie tumultoasă și zbuciumată, despre o cultură cu rădăcini adânci și despre oamenii frumoși care ne reprezintă în întreagă lume. România mare, dincolo de sărăcie, are atâtea bogații rare. România este o țara a vindecării și a relaxării, prin sutele de izvoare cu ape minerale și termale unice în lume. România este țara munților spectaculoși, a castelelor de o măreție rară, a plajelor fierbinți de pe malul Mării Negre, a tradițiilor păstrate cu patos. România, dincolo de problem politice, a dat lumii întregi poeți și scriitori care au încălzit milioane de suflete și au însoțit iubitorii de carte și poezie de pretutindeni. Și nu am putea uita de mințile luminate ce au schimbat în bine lumea.
Tocmai din aceste motive, la care adăugăm alte câteva sute, am pornit pe un drum anevoios, dar extreme de frumos.
Împreună construim un pod de comunicare, unul care nu ține cont de granițe, ci de valori universale și incontestabile.
România înseamnă vorbitorii de limbă română, aici nu ținem cont de delimitarea pe hartă, aici, în revistă Info Euro Est vorbim despre același popor, cel care vorbește și simte românește”, arată Ana Maria Gâlcă, într-un comunicat de presă.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !