La 30 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj i-au comemorat pe cei care s-au jertfit pentru gloria neamului românesc.
Vineri, 20 decembrie a.c., în prezenţa familiilor Eroilor Jandarmi şi a cadrelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, la monumentele ridicate în localitatea Palilula în memoria slt. p.m. Nicolae Ungureanu şi cel din localitatea Ghizdăveşti ridicat în memoria slt. p.m. Aurel Radu, ambii căzuţi la datorie în ziua de 23 decembrie 1989, la aeroportul Otopeni, s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios de pomenire a acestora.
Slujba de pomenire a acestora precum şi a tuturor jandarmilor care au plătit preţul suprem pe frontul luptei cu infractorii, pentru apărarea vieţii, a avutului cetăţenilor şi a comunităţii a fost oficiată de preotul militar din cadrul I.J.J. Dolj şi au fost depuse coroane de flori.
De asemenea, duminică, 22 decembrie a.c., o delegaţie de cadre militare din partea I.J.J. Dolj va participa, alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale, la ceremonia militar – religioasă dedicată celebrării Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.
Comemorarea şi cinstirea eroilor în preajma celei mai mari sărbători a creştinătăţii reprezintă un prilej de recunoştinţă şi smerenie, în amintirea celor care, prin sacrificiul suprem, au scris o pagină în istoria acestei ţări şi au asigurat dăinuirea noastră în timp pe aceste locuri.