Astăzi se împlinesc 193 de ani de „lege și onoare”, 193 ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. Pentru toţii poliţişti români, dar mai ales pentru poliţiştii doljeni, această zi are o mare insemnătate, fiind strâns legată de semnificatia Bunei Vestiri care se afla pe primul steag al Agiei, simbol care a fost preluat pe actualul drapel al Politiei Române.
Cum a devenit deja o tradiţie, pentru a marca această sărbătoare, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au fost desfăşurate o serie de activităţi, premergător acestei zile, printre care trebuie amintite Cupa Poliţiei Doljene, Cupa Presei la Tir şi precum şi lansări de carte.
Festivităţile de astăzi au au debutat un ceremonial religios şi de comemorare a poliţiştilor căzuţi la datorie la Monumentul ridicat în memoria acestora, amplasat la intrarea în sediul inspectoratului, fiind depuse totodată şi coroane de flori ca un ultim omagiu în semn de preţuire pentru devotamentul acestora faţă de munca de poliţie. După acest moment emoţionant invitaţii au fost întâmpinaţi de către poliţişti, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, Serviciul Criminalistic şi Serviciul Poliţiei Rutiere care au prezentat dotările specifice şi modalităţi practice de intervenţie.
Totodată în curtea inspectoratului au fost prezentate exerciţii demonstrative ale câinilor poliţişti doljeni precum şi un exerciţiu tactic al luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale de neutralizare a un grup terorist ce luase mai multi ostatici într-un autobuz.
În Amfiteatrul General Ion Eugen Sandu au continuat festivităţile într-o şedinţă în care au fost avansaţi în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim 11 poliţişti, dintre care 5 ofiţeri şi 6 agenţi de poliţie.
De asemenea, alţi 25 de ofiţeri şi 117 agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor la îndeplinirea stagiului minim.
Am fost onoaţi să îi avem alături de noi în această zi marcantă pentru poliţiştii doljeni pe domnul Prefect al Judeţului Dolj Nicolae Sorin Răducan, doamna Primar al municipiului Craiova – Lia Olguţa Vasilescu, domnul Ion Prioteasa – Preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, domnul Vladimir Dorângă – reprezentant al Arhiepiscopiei Craiova, înaltele personalităţi prezente adresând elogii şi felicitari poliţiştilor doljeni pentru activităţile desfăşurate zilnic.
Ca în fiecare an, am avut placerea şi totodată onoarea de a avea în mijlocul nostru delegaţiile străine din Republica Serbia – Regiunea Zajecar şi din Republica Bulgaria – Regiunia Vidin. Reprezentanţii delegaţiilor străine au transmis mesaje de felicitare poliţiştilor doljeni din partea colegilor din Serbia şi Bulgaria.
În semn de apreciere, şeful I.P.J. Dolj, domnul comisar şef de poliţie Dr. Constantin NICOLESCU a acordat plachete aniversare unor persoanlităţi locale şi reprezentanţilor delegaţiilor străine pentru buna colaborare cu Poliţia Doljeană în lupta împtriva criminalităţii şi asigurarea unui climat de ordine publică .
Ca un eveniment inedit, conduecrea inspectoratului a organizat pentru invitaţi o PARADA A ŢINUTELOR – repere în istoria Poliţiei, fiind prezentate uniforme aparţinând arnăuţilor, dorobanţilor, miliţienilor precum şi uniforme actuale ale poliţiştilor, făcându-se o trecere în revistă a evoluţiei uniformelor poliţieneşti.
De asemnea, un alt moment emoţionant şi de recunoştinţă pentru munca în slujba acestei instituţii l-a reprezentat acordarea de distincţii comandanţilor I.P.J. Dolj, trecuţi în rezervă.
Festivitatea a continuat cu premierea câştigătorilor Cuperi Poliţiei Doljene la concursurile sportive:
ŞAH
LOCUL III – Agent şef adjunct HOREL MIHAELA – Brigada de combatere a criminaliţăţii organizate Craiova
LOCUL II – Agent şef principal TUREAC EMIL – Serviciul Criminalistic
LOCUL I – Subcomisar Călmuc Lucian – Serviciul Cabinet
CADRE ÎN REZERVĂ
LOCUL III – G-ral (r.) CARAULEANNU GHEORGHE
LOCUL II – Col (r.) GÎRGEL GHEORGHE
LOCUL I – Col (r.) TUTURICĂ PAUL
TENIS DE MASĂ
FEMEI –
LOCUL III – personal contractual UDRESCU LUIZA – Secţia 2 Poliţie
LOCUL II – Agent de poliţie DUMITRU DANIELA – Secţia 5 Rurală Pieleşti
LOCUL I – Agent principal de poliţie NEGOESCU LARISA – Secţia 4 Poliţie
BĂRBAŢI –
LOCUL III – Agent şef adjunct SLĂVOIU CRISTIAN – Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni
LOCUL II – Agent şef GLOGOGEANU NICOLAE – Biroul Rutier Craiova
LOCUL I – Agent şef principal BADEA ION – Secţia 1 Craiova
TENIS DE CÂMP –
LOCUL III – subcomisar ANGHEL OLIVIAN – Brigada de combatere a criminaliţăţii organizate Craiova
LOCUL II – agent sef principal UNGUREANU MIHAI – Biroul Rutier Dolj
LOCUL I – agent sef adjunct POPESCU VICTOR – Politia municipiului Craiova
FOTBAL –
LOCUL III – Echipa Brigazii de combatere a criminalitatii organizate Craiova
LOCUL II – Echipa Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj
LOCUL I – Echipa Politiei Municipiului Craiova
TIR
FEMEI –
LOCUL III – agent VOICU CAMELIA – Politia Orasului Segarcea
LOCUL II – subinspector SAFTOIU MIHAELEA – Serviciul de Investigarea Criminalitatii Economice
LOCUL I – agent sef adjunct BANICA ROXANA – Sectia 5 Politie
BĂRBAŢI –
LOCUL III – subcomisar BARBULESCU MARIUS – Sectia 3 Rurala Bucovat
LOCUL II – agent sef VLASCEANU MARIUS – Serviciul de Actiuni Speciale
LOCUL I – agent sef PASCA NICOLAE Sectia 5 Politie
CADRE ÎN REZERVĂ –
LOCUL III – G-ral (r.) POPA GHEORGHE
LOCUL II – Col (r.) PANAIT DUMITRU
LOCUL I – Col (r.) GÎRGEL GHEORGHE