Ziua Națională a României are o însemnătate specială pentru societatea românească, marcând unul dintre cele mai importante evenimente istorice.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova este alături de cetățeni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, organizate la nivelul orașului Filiași, în data de 30 noiembrie a.c , dar și pe 1 decembrie în municipiile Craiova și Tg.Jiu.
Echipajele de jandarmi vor acţiona pentru prevenirea unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte care încalcă normele de conviețuire socială.
Totodată, vom participa la parada militară, prin prezentarea unor autospeciale din dotarea Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Recomandăm participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, să manifeste atenţie pe traseele de deplasare, precum şi pe timpul desfăşurării evenimentelor, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !