Un nou pavilion din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” au fost reabilitate și aduse la standarde europene. Pentru modernizare, Primăria Craiova a alocat aproximativ 600.000 lei. Printre modernizări putem enumera linoleum medical, obiecte sanitare noi, gresie, faianță, zugrăveli, montare instalație oxigen pentru fiecare pat.

„De data aceasta suntem în saloanele de la secția de pneumologie, unde vedeți cât de frumos au reușit să aranjeze aceste saloane tocmai pentru a veni în sprijinul celor suferinzi. Nu ne vom opri aici. Tot ceea ce vedem azi nu depășește ca sumă 600.000 lei, deci nu o sumă foarte mare, dar cheltuită cu maximă eficiență. Ceea ce e și mai important este că proiectul de reabilitare pentru cele două pavilioane de la intrare, unul P + 6 celălalt P + 1 sunt deja în faza de proiectare, care se termină la sfârșitul lunii decembrie. Asta înseamnă că imediat poate începe licitația pentru execuție, iar lucrările propriu-zise de reabilitare, la o valoare probabil de 4 milioane de euro, vor putea demara din 2020. Nu pot decât să-i felicite pe toți cei implicați pentru modul cum am cheltuit banii și să-i asigur că îi vom sprijini în continuare, pentru că sănătatea este una dintre principalele noastre prioritati”, a precizat Mihail Genoiu.

Cele șase saloane de la Secția de Pneumatologie au fost refăcute în totalitate, personalul medical amintindu-și că aici, nu cu mult timp în urmă, încălzirea se făcea cu sobe, ceea ce reprezenta un mare pericol pentru unitate. În pavilionul nou reabilitat vor fi tratate persoane cu boli pulmonare netuberculoase.

„Îi mulțumim domnului primar pentru sprijin. Așa cum vă spunea, investiția se duce undeva la 608.000 de lei. În afara de acest nivel cu șase saloane, vă invităm să vizităm și farmacia, sala de recuperare pe care am realizat-o în cadrul acestui proiect, precum și modulele container pe care le-am achiziționat și amenajat. Totul finanțat integral din fondurile puse la dispoziție de primăria Craiova”, a precizat Adina Turcu, managerul spitalului.

Tot astăzi, a fost inaugurată o sală pentru recuperarea bolnavilor, care a fost amenajată într-un fost sediul administrativ și a fost reamenajată Farmacia.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !