Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 30 septembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Marin Sorescu”, prima întâlnire din această toamnă a proiectului „În lumea baletului”.
În cadrul întâlnirii va fi difuzată înregistrarea spectacolului „Petrică și Lupul” (2010), adaptare de Matthew Hart, după muzica și textul create de Serghei Prokofiev în perioada interbelică.
În ajunul Zilei Internaționale a Muzicii – 1 octombrie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” reia seria de întâlniri și acțiuni dedicate publicului meloman. La fel ca în trecut, selecția înregistrărilor și prezentările sunt realizate de profesoara Maria Barbărasă.