Consilierii municipali au fost chemați, la finele lunii trecute, să aprobe Studiul de fezabilitate pentru realizarea unui parc de distracții în Parcul Cornițoiu. Conform referatului de aprobare, în zona cuprinsă între Str. George Enescu, Str. Toporași, Strada Pârâului și proprietăți aflate pe Str. Pașcani, pe o suprafață de 35.777 mp, se vor construi Castelul lui Vlad Țepes, Casa bântuită, Satul piticilor, Casa piticilor, Casa vrăjitoarelor, se va amenaja un labirint tematic (vampiri, varcolaci), se vor monta Carusele și o Roata panoramică. De asemenea, se vor monta elemente elemente decorative tematice (statui de circa 3 m înălțime).
Amenajarea spațiului de aventură va costa aproximativ 24 milioane lei și este estimat a fi gata în aproximativ 20 luni.
Valoarea investiției, precum și ceea ce vor găsi oltenii, și nu numai, în această zonă i-au alarmat, după cum afirmă, pe consilierii liberali. Aceștia, prin vocea lui Marian Vasile atrag atenția asupra faptului că nu-și doresc, atunci când vor veni la guvernare, o moștenire denumită „Dracula Parc”. „Deși spun că sunt foarte interesați de prezervarea spațiilor verzi, au realizat un proiect de fezabilitate pentru «Dracula Parc în Oltenia» cu mai multe casuți si castelul lui Vlad Țepeș. Nu ne reprezintă pe noi, ca olteni, Dracula, și nu a reprezentat nimic de interes local. Mai mult decât atât, în SF se vorbește de mașinuțe care se tamponează, celebrul carusel cu ceșcuțe adică, bâlci. Dânșii nu au înțeles că noi trebuie să fim și suntem un oraș european. Propunerea mea este ca în acea zonă să amenajăm terenuri de sport – miniterenuri de baschet, miniterenuri de fotbal, de golf. Bineînțeles, cu respectarea legislației privind spațiile verzi, adică se va construi pe maxim 10% din suprafață. Considerăm că este necesară o dezbatere publică pe acest subiect”, a concluzionat Vasile.