LOW BuildingAsasinarea politicianului rus din opoziție Boris Nemțov necesită o anchetă internațională independentă, au spus deputații în rezoluția votată joi. Această este ”cea mai semnificativă crimă politică din istoria recentă a Rusiei”, se mai arată în text. PE avertizează că propaganda de la Kremlin transformă Rusia într-un ”stat al represiunii, al discursului instigator la ură și fricii”.
Deputații cer o anchetă internațională independentă privind asasinarea politicianului rus din opoziție Boris Nemțov care strângea probe despre implicarea Rusiei în războiul din Estul Ucrainei și care a fost ucis cu două zile înainte să conducă o demonstrație împotriva acestui război.
Deputații îl recunosc pe Nemțov care pe o persoană care ”și-a dedicat viața unei Rusii mai democratice, mai prospere și mai deschise, precum și unei relații de parteneriat între Rusia și vecinii săi”.
Deputații deplâng și faptul că unii deputați și diplomați care au dorit să participe la funerariile lui Nemțov nu au fost primiți în Rusia.
”Contrar unei democrații funcționale”
Rusia se îndreaptă într-o direcție ”contrară unei democrații funcționale”, spun deputații, care cer Kremlinului să oprească ”presiunile, actele represive și de intimidare” împotriva liderilor, societății civile și mass mediei, precum și să elibereze prizonierii politici, cum ar fi deputatul ucrainean Nadia Savchenco și polițistul estonian Eston Kohver.
Deputații condamnă și eșecul Rusiei de a coopera cu ancheta internațională privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines MH17 deasupra Ucrainei în iulie 2014.
UE să acționeze unitar
Deputații exprimă sprijinul Parlamentului pentru forțele democratice din Rusia și cer reuniunii Consiliului European să angajeze statele membre într-un mesaj puternic, unitar privind drepturile omului și nevoia de a elimina presiunile asupra libertății de exprimare și de întrunire. ”Este nevoie de un program mai puternic și de mai multă finanțare pentru a sprijini societatea civilă din Rusia și din Crimeea ocupată”, mai spun ei.
Procedură: rezoluție nelegislativă

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !