„Îmi doresc mai mult decât toată lumea să schimb acest gazon, dar am două probleme: una este juridică, adică cum îl schimb ca să nu am eu probleme cu legea după ce l-am schimbat, că timpul trece, lucrurile se uită (acum vrem toţi alt gazon, dar peste doi ani vine cineva şi zice «dar de ce nu l-ai schimbat altfel?») şi a doua problemă este calitatea gazonului – cu ce fel de gazon îl schimb”. Declarația îi aparține edilului șef al Băniei. Acesta a mai menționat faptul că pregătise înclusiv un dreft de caiet de sarcini. „Noi am avut un caiet de sarcini pregătit, făcut de consultantul care ne dă nouă consultanţă pentru întreţinerea gazonului şi care face consultanţă şi pentru gazonul de la Arena Naţională şi care a schimbat gazonul şi de acolo, care gazon, sincer să fiu, mie nu mi-a plăcut şi l-am auzit şi pe fotbalistul Nistor de la Dinamo care spunea „dom’ne, mai bine jucam în „Ştefan cel Mare”…ori, în momentul în care mă duc să schimb un gazon cu 250.000 – 280.000 euro cât va ieși la licitaţie şi să mă trezesc că e la fel ca primul… Nu, nu fac greşeala asta! Şi poate să mă înjure oricine, că nu îl schimb acum, chiar dacă toată lumea vrea acum” a continuat, Genoiu care a întărit faptul că „iarba va fi schimbată pentru că nu se mai justifică acele cheltuieli cu întreținerea, care au devenit mai degrabă cheltuieli cu încercările de a salva gazonul”.
Primarul crede că poate gazonul de acum a ajuns în situația în care se află și din cauza faptului că „cineva a grăbit lucrurile în 2017”. Joi, o delegație de la Primăria Craiova se va întâlni cu reprezentanți CNI pentru a discuta foarte clar și pentru a avea o concluzie. „Au fost unii care nu au avut răbdare. Se anunţase data primului joc, dar noi nu semnasem procesul verbal de recepţie. Deci, cineva s-a băgat să dea termene, sau să forţeze. Iar acum nu vă supăraţi, schimb gazonul, dar fără niciun risc. Eu nu sunt genul de om să rişte aiurea. Îl voi schimba aşa cum trebuie şi cu ce trebuie. Iar pentru asta mai nevoie de linişte. Am convocat pentru mâine: CNI, conducerea clubului Universitatea Craiova, constructorul şi fiecare să spună clar. Sper ca din discuţie să tragem o concluzie cu termene şi clubul să înţeleagă că nu putem forţa lucrurile ca pe 11 noiembrie 2017. Constructorul se judecă cu firma subcontractoare care a pus gazonul. Ştiu că se vorbeşte peste tot, inclusiv la FRF, despre acest gazon, că eu aş fi cel care pune frână la această schimbare, dar eu vreau să facem lucruri trainice”, a concluzionat edilul.