Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 20 septembrie 2019, începând cu ora 18:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Conferința „Secretele unui cuplu fericit”, susținută de Ovidiu Dragoș Argeșanu. Cu aceeași ocazie, Ovidiu Dragoș Argeșanu își va lansa volumul „De mână, pe Camino. Nimic nu este ceea ce pare…”.

În cadrul conferinței va fi abordată tema relațiilor din dublă perspectivă morală și spirituală. De asemenea, Ovidiu Dragoș Argeșanu își propune să indice greșelile și neînțelegerile cu care intrăm în relațiile de orice fel, familiale sau profesionale, modul în care acestea ne afectează viața, dar mai ales modalitatea prin care putem să le îndreptăm.

Ovidiu Dragoș Argeșanu s-a născut în 8 decembrie 1968, în Belgrad, Serbia. Tatăl său a fost diplomat, detașat la ambasada română din Belgrad, iar mama sa a lucrat ca economist, moștenind de la aceștia dorința de a afla și înclinația spre științele exacte. A absolvit  Liceul „Matei Basarab” din București, secția de matematică-fizică. În 1989, la capătul a doi ani de studenție la Facultatea de Construcții din Timișoara, a început studiile de medicină în cadrul Universității „Athenaeum” din București. În perioada studenției a practicat Judo, Karate Shotokan, Jeet Kune Do, Wushu și Box.

După absolvirea studiilor universitare, pentru a înțelege punctul de vedere al medicinei alopate asupra afecțiunilor psihice, a făcut psihoterapie și psihanaliză, Apoi a descoperit și aplicat diferite forme de terapie și căi spirituale precum Reiki, Karuna-Reiki, dar și alte sisteme. A urmat cursuri de Radiestezie, dar și de Chi Kung, pentru a-și îmbunătăți percepția despre lume și viață.

Între volumele publicate de Ovidiu Dragoș Argeșanu, se regăsesc: „Arta războiului PSI”, „Atacul PSI. Între știință și magie”, „Reiki. Între mit și realitate”, „Karma și dreptul divin”, „Devenirea. Între Iad și Rai”, „Cele 7 peceți” ș.a.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !