Bune practici în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene – GRILLER-EU” este numele proiectului care se desfășoară, zilele acestea și se derulează în cadrul Proiectului GRILLER-EU, finanţat de Comisia Europeană (OLAF), aferent Programului Hercule IIIPregătire împotriva fraudei. Obiectivul acestui proiect este schimbul de experienţă şi îmbunătățirea cunoştinţelor lucrătorilor implicaţi în lupta împotriva fraudei în România, Moldova şi Bulgaria, respectiv împotriva comerţului ilicit cu ţigarete.

„După cum ştiţi, acest proiect este finanţat de OLAF și are o durată de implementare de 15 luni. A început în ianuarie 2019 şi a fost iniţiat de o echipă de specialişti din cadrul Inspectoratului de Jandarmi. Sper ca activităţile pe care le vom derula să fie interactive astfel încât experienţa şi bunele practici pe care le vom derula în cadrul proiectului să le putem disemina şi în viitor”, a precizat Laurențiu Vînturiș, în deschiderea dezbaterilor.

Seminarul este cea de–a doua activitate din cadrul proiectului amintit anterior, iar pe parcursul celor trei zile ale acestuia vor fi prezentate aspecte legislative şi metode folosite în lupta împotriva contrabandei cu ţigări în cele trei ţări, având drept scop realizarea schimbului de experienţă, cunoştinţe şi bune practici a specialiştilor din domeniu.

„Seminarul vizează consolidarea cooperării şi colaborării bilaterale, facilitarea schimbului de informaţii, achiziţia de competenţe şi know-how-ului necesar în lupta împotriva contrabandei cu tutun, inclusiv metode şi tehnici alternative care pot fi utilizate pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene şi nu în ultimul rând îmbunătăţirea reglementărilor legislative în domeniul comerţului ilicit cu ţigări”, a punctat Dan Mo;neanu, mamagerul de proiect.

La lucrările seminarului au participat experţi din cadrul Departamentului pentru Luptă Antifraudă, precum şi speakeri din cadrul companiei de tutun British American Tobacco România şi Asociaţiei pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul”.

Ca urmare a acestui seminar din cadrul proiectului GRILLER – EU, instituţia noastră îşi propune realizarea unei expertize în domeniu pentru lucrătorii instituţiilor care participa la acest proiect, astfel ca la sfârşitul celor cincisprezece luni să putem vorbi de o cooperare transfrontalieră îmbunătăţită.

În urma acțiunilor derulate pentru combaterea contrabandei, în primele 8 luni ale anului 2019 au fost constatate 2.046 de infracţiuni, dintre care: 143 de infracţiuni de evaziune fiscală, 1.750 de infracțiuni prevăzute de Codul vamal și 153 de infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, față de 2.419 de infracțiuni sesizate în aceeași perioadă a anului 2018, dintre care: 189 de infracțiuni de evaziune fiscală, 2.019 infracțiuni prevăzute de Codul vamal și 211 infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

În primele 8 luni ale anului 2019, au fost înregistrate 1.844 de dosare penale, în care sunt cercetate 2.372 de persoane, fiind capturate 40.045.600 de țigarete și 28.215 de kg. de tutun vrac (echivalentul a 40.307.142 de țigarete), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost întocmite 2.165 de dosare penale, în care sunt cercetate 2.829 de persoane, fiind capturate 28.429.282 de țigarete și 6.724,50 de kg. de tutun vrac.

Tototdată, în primele 8 luni ale anului 2019, au fost aplicate 2.604 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 3.000.000 de lei, iar în aceeași perioadă a anului 2018 au fost aplicate 2.962 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproape 2.300.000 de lei.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !