Tineretul Național Liberal condamnă negocierile și trocurile politice, purtate ca la piață, dintre Guvern și unii parlamentari care doar se prefac că au trecut în opoziție. Este regretabil că în 2019, în schimbul unor funcții sau privilegii vremelnice, încă există politicieni care susțin acest accident al democrației, și anume guvernul condus de Viorica Vasilica Dăncilă.
Ce anume vă reține, domnilor parlamentari, alături de cel mai dezastruos guvern post-decembrist? Pentru ce negați ceea ce este evident?
Acest Guvern nu trebuie susținut deoarece fiecare zi cu Viorica Dăncilă în funcția de premier e o zi pierdută pentru România. În plus, susținerea sa înseamnă susținerea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, la funcția de Președinte al României!
Dacă acceptați să susțineți că „orice om îi este teamă de o plângere penală”, să nu vă mirați că, atunci când veți avea nevoie de imunoglobulină, vi se va administra „imunoglobină”.
Acest Guvern nu trebuie susținut, deoarece „performanțele” sale sunt recunoscute de către „Banca Monetară”, iar conducerea sa și-a propus „să reducă democrația, nu birocrația”.
Faceți un exercițiu de imaginație, nu de „imagine”, și arătați tuturor că sunteți parte din opoziția parlamentară, nu „parlamentală”. Stimați parlamentari, haideți să punem în funcțiune, și nu „în funcție”, mecanismele parlamentare și să schimbăm soarta României în bine.
În acest context, solicităm tuturor membrilor Parlamentului să semneze moțiunea de cenzură a PNL și să dăm jos acest guvern catastrofal! Este singurul gest de responsabilitate politică pe care trebuie să îl facă parlamentarii celorlalte partide, nu negocieri ca la piață pentru funcții efemere într-un guvern aflat în moarte clinică!
Doru Câplea, vicepreședinte TNL, Regiunea Sud-Vest Oltenia