La această oră, Detasamentul 1 Pompieri Craiova intervine pe strada Virgil Madgearu, bl. J18.
Din primele informații, trei victime cu arsuri ar fi fost deja transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului clinic județean de urgență Craiova. Alte două persoane au suferit atacuri de panică.
Locatarii blocului au fost evacuați – 32 adulți și 7 copii.
„Cauza probabilă a incendiului este acțiunea voluntară”, a declarat Florin Cocoșilă, ISU Dolj.
” In jurul orei 16.00, polițiștii Secției 4 Politie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat aruncă cu benzina într-un bloc din Craiova, dar și pe persoane care trec prin zona respectivă.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de politie precum și luptători SAS, care au reușit să pătrundă în apartamentul in care acesta se afla, situat la etajul 2 al blocului.
Cel in cauza a fost imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din Craiova.
Acesta se afla în prezent la sediul sectiei, in cauza fiind demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt și a dispunerii măsurilor legale ce se impun.
De asemenea, alte două persoane ar fi suferit arsuri că urmare a acțiunilor săvârșite de cel in cauza.
La intervenție au participat si jandarmi din cadrul IJJ Dolj, precum și pompieri din cadrul ISU Dolj”, a explicat, la rândul său, Cosmin Grădinaru, IPJ Dolj.
Pe numele incendiatorului s-a deschis dosar penal pentru tentativa de omor, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.