La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Județului Dolj, a avut loc, azi 01.08.2019, festivitatea organizată cu prilejul avansării în grad, la termen, a unui numar de 87 cadre militare dintre care 10 ofițeri, 1 maistru militar şi 76 subofiţeri.
Activităţile au debutat cu ridicarea Drapelului pe catarg şi intonarea Imnului Naţional, în prezenţa întregului personal, iar după primirea onorului şi a raportului, inspectorul-şef al ISU Dolj a dat citire ordinelor de înaintare în grad şi a felicitat cadrele militare pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pe timpul misiunilor.