Muzeul Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie organizează marţi, 30 iulie a.c., ora 11.00, în spaţiul său interactiv din str. Madona Dudu nr. 14, festivitatea de premiere a participanţilor la cele trei ateliere creative derulate în cadrul proiectului cultural „Prietenii Istoriei”.
Cei 70 de participanți care, în această lună, au trecut pragul Muzeului Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, au fost traşi de misterele lumii preistorice, de frumoasele bijuterii şi podoabe purtate de domniţele de altă dată, de tainele descoperirilor arheologice din care, până la urmă, se (re)compune istoria.
Demarate cu multă emoţie şi aşteptări imense, în data de 2 iulie, de către specialiştii Secţiei Istorie-Arheologie, atelierele de creativitate au stârnit curiozitatea pasionaţilor de cultură şi istorie şi s-au bucurat de un real succes, care va fi încununat marţi, dată la care va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor la proiectului cultural-educativ „Prietenii Istoriei”, prilej de bucurie pentru că cei mici vor primi diplome onorifice cu titlul de “Prieteni ai Muzeului Olteniei”.