In perioada 2014 – 2018, 1.146 de familii au acceptat prelevarea de organe de la cei dragi aflati in moarte cerebrala.
Asociatia Transplantatilor din Romania va invita sambata 27 iulie 2019, la ora 9.30 la deschiderea activitatilor ocazionate de Ziua Donatorului de organe, la Spitalul Sf. Maria, sala Amfiteatru, si apoi la ora 11.00, la confernita de presa care va avea loc la IC Fundeni, in curtea bisericii cu hramul „Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian”.
Prezenta dumneavoastra este de maxima importanta, pentru ca DOAR dumneavoastra puteti face posibil ca mesajele noastre si informatia corecta pe care v-o punem la dispozitie, sa ajunga la nivelul intregii societati.
Aveti ocazia sa aflati care este situatia donarii si transplantului in Romania si in Europa, de la medici si oficialitati ale sistemului sanitar si administratiei locale, ce se intampla cu Registrul National al Donatorilor de Organe – de la reprezentantii Uniunii Nationale a Notarilor publici din Romania, partener oficial al evenimentului – si, nu in ultimul rand, povesti de viata ale Donatorilor, pacientilor transplantati si a celor aflati in asteptarea unui transplant.
Activitatile zilei incep la ora 9:00, avand urmatorul desfasurator:
- 09:00 – 09:30, adunarea la Spitalul Sf. Maria
- 09:30, Cuvant de „Bun venit!” la Sala Amfiteatru a spitalului Sf. Maria;
- 10:00, bicicleala pe traseul b-dul Ion Mihalache (spitalul Sf. Maria) – Piata Victoriei – b-dul Iancu de Hunedoara – b-dul Stefan cel Mare – zona Bucur Obor – Soseaua Colentina – str. Sportului – IC Fundeni. Pe traseu, voluntari ai asociatiei noastre vor distribui materiale informative privind donarea de organe si înscrierea în Registrul National al Donatorilor de Organe. Materialele se distribuie în puncte fixe, între orele 9:30 – 11:00.
- 11:00 – 15:00, activitatila biserica cu hramul „Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian” din curtea IC Fundeni: conferinta de presa, slujba de pomenire si parastas în memoria Donatorilor Îngeri, pranz de socializare.
Va asteptam cu tolba plina!