În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Craiova de joi, 25 iulie 2019, se va propune retragerea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova caricaturistului Ștefan Popa Popa’s, ca urmare a afirmațiilor acestuia făcute recent în mass-media, afirmații care au adus atingere imaginii Municipiului Craiova și cetățenilor săi. Un proiect în acest sens a fost depus de grupul de consilieri ai Partidului Social Democrat.
“Craiova a fost și este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante orașe ale României, iar faptul că locuitorii acestui mare municipiu aleg să lucreze în alte regiuni demonstrează o bună pregătire în domeniile în care aceștia profesează. Astfel de declarații denigratoare, susținute cu atâta vehemență în spațiul public de domnul Ștefan Popa Popa’s, nu pot fi demne de o persoană cu înalte pretenții culturale și care este reprezentantul unui oraș cosmopolit cum este Timișoara, gestul dânsului fiind cu atât mai regretabil din postura sa de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova. Odată ce a acceptat acest titlu în 2005, dl. Ștefan Popa Popa’s a devenit la rândul dânsului un ambasador al oltenilor, al craiovenilor care i-au conferit această distincție. În calitate de Primar al Municipiului Craiova, susțin inițiativa consilierilor PSD și a craiovenilor care au dezavuat gestul lui dezonorant în mediul online și au cerut insistent retragerea titlului de Cetățean de Onoare conferit domnului Ștefan Popa Popa’s în anul 2005.
Pe această cale, țin să îi reamintesc domnului Ștefan Popa Popa’s că orașul Craiova a reprezentat, de-a lungul anilor, un punct de referință în făurirea României și a dat numeroase personalități recunoscute atât în plan național cât și internațional”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.
Caricaturistului Ștefan Popa Popa’s i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova în anul 2005.‘‘