Operațiunea ”POSEIDON 2019”, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de către Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex.
Obiectivul principal al Operaţiunii Comune „POSEIDON 2019” este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.
Scopul este derularea de măsuri comune pe linia gestionării fluxului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, intervenția în cazurile de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue), creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile implicate în operațiune, precum şi un schimb eficient de experienţă și de bune practici între poliţiştii de frontieră europeni.
Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru gestionarea fluxurilor de migraţie ilegală, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al profesionalismului experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor de frontiera europene, cât şi din partea Agenţiei Frontex.
În cursul zilei de marți, poliţiştii de frontieră, membrii ai echipajului navei maritime MAI 1101 din dotarea Gărzii de Coastă, s-au întors acasă, după o misiune Frontex care s-a desfăşurat în Marea Egee timp de trei luni. Pentru următoarele trei luni, în Grecia a fost detașată nava MAI 1104 împreună cu echipajul de la bord.
În cele trei luni cât au fost detașați în Marea Egee, poliţiştii de frontieră români au executat 89 de misiuni, timp în care nava Gărzii de Coastă a efectuat 910 ore de patrulare.
În această perioadă, poliţiştii de frontieră români au participat la 8 acţiuni de căutare şi salvare (Search and Rescue) pe mare, în urma cărora au salvat, transbordat şi transportat, în total, 351 de persoane (126 de femei, 175 bărbați și 50 de minori), care se aflau pe diferite ambarcaţiuni în apele Mării Egee, în încercarea de a ajunge în spaţiul european. În aceste cazuri, la bordul navelor româneşti, au fost derulate acţiunile specifice (triere şi evaluare medicală), ulterior persoanele în cauză fiind transportate în porturile grecești şi predate autorităţilor, pentru efectuarea procedurilor specifice.