Guvernul a aprobat printr-un Memorandum negocierea și semnarea de către România a Programului transnațional DUNĂREA 2014-2020, un instrument de finanțare ce are ca scop susținerea integrării politicilor din domeniile selectate în macroregiunea Dunării. Prin acest program se urmărește obținerea unui grad mai ridicat de integrare teritorială a regiunii eterogene a Dunării.

Aria eligibilă pentru acest program este compusă din 14 state, respectiv nouă state membre ale Uniunii Europene – Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania (landurile Baden-Wurttemberg și Bayern), România, Slovacia și Slovenia – și cinci state ne-membre  – Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și patru provincii din Ucraina – , cuprinzând 69 de aşa numite „regiuni NUTS-2” (Nomenclature of Units for Territorial Statistics, nivelul 2, care pentru România sunt reprezentate de cele 8 regiuni de dezvoltare).

Pentru perioada financiară 2014-2020, programul DUNĂREA este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (202.095.405 euro) şi Instrumentul de Pre-Aderare (19.829.192 euro) pentru perioada financiară 2014 – 2020. Partenerii din statele membre, inclusiv România, au la dispoziţie doar bugetul FEDR – României îi va reveni aproximativ 75,4 milioane de euro -, fondurile IPA fiind alocate statelor candidate şi potenţial candidate. În ceea ce priveşte alocările ENI (European Neighbourhood Instrument), destinate partenerilor din Republica Moldova şi Ucraina, acestea nu au fost încă transmise de către Comisia Europeană. Cofinanțările naționale sunt prevăzute la aproximativ 37,5 milioane de euro, România urmând a contribui cu 14,01 milioane de euro. 

Programul Dunărea 2014-2020  va opera sub patru obiective tematice, cuprinse în cadrul axelor prioritare, anume:

          Axa prioritară 1: Inovare și responsabilitate socială în Regiunea Dunării

          Axa prioritară 2: Responsabilitatea față de mediu și cultură în Regiunea Dunării

          Axa prioritară 3 Conectivitate și responsabilitate energetică în Regiunea Dunării

          Axa prioritară 4: Guvernanța în Regiunea Dunării.

De asemenea, există și o axă prioritară 5 – Asistență tehnică, dedicată finanțării structurilor de management ale programului.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !