Grupul Parlamentar al PNL a depus astăzi, 11 februarie 2015, moţiunea simplă intitulată „PSD guvernează la negru! Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!”, demers care are drept scop anularea comasării Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2014. Noi am atras atenţia încă de la adoptarea în secret, fără niciun fel de informare, consultare sau aviz din partea partenerilor sociali, a acestei OUG, asupra faptului că schimbarea organizării şi denumirii acestor două instituţii nu va face altceva decât să creeze confuzii în rândul beneficiarilor, îngreunând accesibilitatea acestora la serviciile publice furnizate de cele două instituţii, acestea având atribuţii şi domenii specifice, complet distincte.

Nu putem fi de acord cu acţiunile Ministerului Muncii prin care doamna ministru Rovana Plumb, alături de Primul Ministru Victor Ponta doresc să-şi rezolve interesele politice ale PSD, desființând instituțiile, schimbând organigramele și făcând instituți pline, de sus până jos, cu activiști de partid. Nu putem fi de acord cu acţiunile Guvernului de a unge membrii de partid ai PSD, făcute cu încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare.

Niciunul dintre demersurile făcute de noi nu a sensibilizat Guvernul, deşi este evident pentru toată lumea că desființarea celor două instituţii nu va îmbunătăți activitatea din domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței, sau cea din domeniile combaterii erorii, fraudei și corupției din domeniul prestațiilor sociale, în schimb le va supune controlului guvernamental și schimbărilor politice.

În contextul în care, potrivit ultimei raportări a Ministerului Finanţelor Publice, frauda fiscală pe piaţa muncii se ridică la 14,6% din PIB, adică apoape jumătate din încasările totale la bugetul naţional, acţiunea Guvernului de anihilare a Inspecţiei Muncii, una dintre instituţiile esenţiale în combaterea fenomenului, este un act iresponsabil.

În condițiile în care taxarea muncii este la cote atât de mari, iar sistemul birocratic nu este deloc un susținător al inițiativei private, desființarea prin politizare a unor instituții demonstrează că PSD vrea să fie patronul a tot ce mișcă în România.

Din aceste motive, prin această moțiune simplă, PNL solicită demisia ministrului Rovana Plumb, aceasta demonstrând încă o dată că folosește Ministerul Muncii pentru interesele partidului din care face parte, ignorând faptul că avem nevoie de instituţii independente, funcționale, instituţii care să fie în folosul cetățenilor și nu să fie sursă de răsplată pentru membrii de partid ai PSD. De asemenea, solicităm abrogarea în regim de urgenţă a art. 5 al OUG 86/2014, considerând că această prevedere încurajează frauda fiscală pe piaţa muncii şi corupția în sistemul de asistență socială și transformă Inspecţia Muncii și Agenția de Plăți și Inspecție Socială în anexe ale PSD-ului cu caracter de ajutor social pentru șomerii de partid.

Vom merge mai departe şi dacă în urma cererii de sesizarea a Curţii Constituţionale depusă la Avocatul Poporului şi a acestei moţiuni simple, art. 5 al OUG 86 din 2014 nu va fi abrogat, vom contesta la Curtea Constituţională a României Legea de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţă, după ce aceasta va fi adoptată de Parlament!

Considerăm că aceste instituții trebuie întărite, nu desființate prin diluare și politizare!

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !