Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj organizează “Zilele Centrului de Tineret Craiova”, în perioada 6 mai – 12 mai 2019. Aflată la a doua ediţie, acţiunea include un program de evenimente variat, ce au drept scop promovarea implicarii tinerilor in voluntariat.
Programul evenimentelor este următorul:
6 mai – lansare proiect,
7 mai – acţiune de ecologizarea a zonei situate în jurul Sălii Voinţa din Craiova, scopul fiind educarea tinerilor in acţiuni ce au drept scop protejarea mediului înconjurător,
8 mai – campanie de promovarea a serviciilor oferite de către Centrul de Tineret Craiova şi a acţiunilor organizate în cadrul acestuia. Locul de desfăşurare este Centrul Multifuncţional Craiova, în cadrul Târgului de Oferte Educaţionale. Această acţiune este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Centrul Multifuncţional Craiova,
9 mai – acţiune de marcare a Zilei Europei, prin lansarea concursului de cultură generală “EU sunt Europa”. Temele ce vor fi abordate sunt strâns legate de Europa şi valorile europene. Acţiunea se va desfăşura la Centrul de Tineret Craiova,
10 mai – desfăşurarea acţiunii “ 2 pe o bancă”, în părculeţul din jurul Casei Băniei, din Craiova, între orele 10.00 – 18.00. Este vorba despre un târg al ONG-urilor de şi pentru tineret. In cadrul acţiunii, acestea îşi vor prezenta ofertele, craiovenii putând să adere la unul dintre ele, în funcţie de preferinţe. Acţiunea este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova,
11 mai – voluntarii de la Centrul de Tineret Craiova vor participa la organizarea probei de oratorie din cadrul Competiţiei Tinereţii,
12 mai – voluntarii Centrului de Tineret Craiova vor participa la acţiunea Bucurie în Mişcare, desfăşurată în centrul Craiovei.