Joi, aproximativ 50 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor dona sânge. Evenimentul este prilejuit de Zilua Jandarmeriei Române, sărbătorită în fiecare an la data de 3 aprilie.
Acţiunea de donare de sânge este prima activitate cuprinsă în programul dedicat sărbătoririi a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Donarea de sânge se va realiza la sediul unității, prin intermediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, în scopul de a încuraja cetățenii să participe frecvent la astfel de activități.
La nivel local, dar și național, jandarmii sunt susținători ai campaniilor de donare de sânge, fiind deseori inițiatori și promovând donarea, pentru a atrage un semnal de alarmă asupra importanței sângelui în salvarea vieților omenești.
Trebuie să întelegem că sângele este o resursă importată și înseamnă viață. Și de ce nu, trebuie să ne gândim că și noi am putea avea nevoie, la un moment dat, de sânge.